lipa i [At: CARAGIALE, O. I, 176 / V: lip, (reg) lepa, ~i, ~păi / E: fo] 1 Cuvânt care imită sunetul produs prin lovirea repetată a suprafețelor plane a două corpuri. 2 (Rep) Cuvânt care redă zgomotul slab produs de pașii cuiva care merge încet. 3 (Rep; îf lip) Cuvânt care exprimă zgomotul produs uneori de limba unor animale atunci când beau apă.

LIPA interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă sunetul produs de o lovitură de palmă sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. Lipa-lipa cu papucii toată ziua. STANCU, D. 29. Și au mers, lipa-lipa-lip și tîrșa-tîrșa-tîrș, pînă la vecinul lor greier. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 93. Într-un papuc și-o opincă, lipa-lipa, nea Stănică. PANN. P. V. I 155. – Variantă: lip interj.

LIPA interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a imita zgomotul produs de o lovitură cu palma sau de mersul cu picioarele goale ori în papuci). /Onomat.

lipa! int. V. lipăì.

lepa i vz lipa

lip² i vz lipa

lipai i vz lipa

lipăi^2[1] i vz lipa corectat(ă)

LIP¹ interj. v. lipa.

lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.

lipa/lipa-lipa interj.

lipa/lipa-lipa interj.

lipa/lip interj. (lipa-lipa/lipa, lipa)

lipa interj. – Exprimă zgomotul de tropăială. Creație expresivă, cf. liop, care exprimă zgomotul bătăii din palme, și lap. Relațai cu a lipi (Tiktin) este puțin probabilă. – Der. lipăi, vb. (a tropăi; a face zgomot cu încălțămintea); lipăială, s. f. (tropăială).