licoare sf [At: DZ, 14/12 / V: (îvr) ~oră / S și: liquoare / Pl: ~ori / E: lat liquor, fr liqueur, it liquóre] 1 Substanță medicamentoasă lichidă. 2 Băutură fină și savuroasă. 3 Lichid utilizat ca reactiv în anumite reacții chimice.

LICOARE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. În rîsetele celorlalți, le turnă cîte un pahar de apă plin cu licoarea gălbuie de prună. DUMITRIU, N. 181. Oamenii o folosesc [plosca] să poarte de la unul la altul, la prilejurile de veselie, licorile acestor locuri, cu livezi și vii generoase. BOGZA, C. O. 366. ♦ Lichid (de obicei medicamentos). 2. (Chim.) Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Scris și: liquoare (ALECSANDRI, T. 1709).

LICOARE s.f. 1. Băutură bună, savuroasă, fină. ♦ Lichid medicamentos. 2. Reactiv lichid folosit în anumite reacții chimice. [< fr. liqueur, cf. lat. liquor].

LICOARE s. f. 1. băutură bună, savuroasă, fină. ◊ lichid medicamentos. 2. reactiv lichid în anumite reacții chimice. (< fr. liqueur, lat. liquor)

LICOARE ~ori f. 1) Băutură fină îndulcită și aromatizată. 2) Soluție cu proprietăți medicamentoase. 3) Substanță lichidă folosită ca reactiv în diverse reacții chimice. /<fr. liqueur, lat. liquor, ~oris

licoare f. substanță lichidă.

*licoáre f., pl. orĭ (fr. liqueur, licoare, licor, d. lat. liquor, lichid, lichiditate). Substanță lichidă. Rar. Licor.

licoră² sf vz licoare

licoare s. f., g.-d. art. licorii; pl. licori

licoare s. f., g.-d. art. licorii; pl. licori

licoare s. f., g.-d. art. licorii; pl. licori