letopiseț [At: MOXA, C. 202 / V: (înv) leat~, ~siț, (îvr) litopis~, litopisiț (A: nct) / A și: letopiseț / Pl: ~e, (înv, sm) ~i / E: slv лѣтописьць „scriitor al anilor, cronicar”] 1 snm Scriere veche cu caracter istoric, în care înregistrarea evenimentelor se făcea pe ani, în ordine cronologică Si: cronică (1), hronic. 2 sn (Pex; irn) Enumerare plictisitoare Si: pisălogeală. 3 sm (Înv) Cronicar (1).

LETOPISEȚ, letopisețe, s. n. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care înregistrarea evenimentelor este făcută în ordine cronologică; cronică. Un letopiseț rusesc ne dă știrea că Petru Rareș a reluat legăturile cu Moscova și în a doua domnie. IST. R.P.R. 150. O singură ființă mai păstra, ca un vechi letopiseț, legendele și întîmplările casei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 14. Patruzeci de ani, alături cu alții... Letopisețul moșiei scrisu-l-am cu-al nostru sînge. DAVILA, V. V. 157. ♦ (Învechit) Cronicar. Un Ureche, un Costin, un Neculcea, un Greceanu, uricari, letopiseți și cronicari, istoriografi, care înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau. GHICA, S. 86. – Accentuat și: letopiseț (EMINESCU, O. I 149). – Variantă: (regional) litopisăț (KOGĂLNICEANU, S. 100) s. m.

LETOPISEȚ, (1) letopisețe, s. n., (2) letopiseți, s. m. 1. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care evenimentele sînt înregistrate în ordine cronologică; cronică. 2. (Înv.) Cronicar. [Acc. și: letopiseț] – Slav (v. sl. lĕtopisĩcĩ „cronograf”).

LITOPISĂȚ s. n.^[1] v. letopiseț.

letopiseț

letopiseț s.n., s.m. I 1 s.n. cronică, <înv.> hronic. Letopisețul este o lucrare cu caracter istoric, frecventă mai ales în Evul Mediu. 2 s.m. (înv.) v. Cronicar. II s.n. (înv.; iron.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială.