19 definiții pentru legendă lehendă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda.

legendă sf [At: ASACHI, S. L. I, 179 / V: (îvr) lehe~ / Pl: ~de / E: fr légende, lat legenda] 1 Specie a epicii populare, în proză sau în versuri, care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mitic sau al unui fenomen etc. 2 (Îla) De ~ Care este specific legendei (1) Si: fabulos, fantastic, mitic2. 3 (Îe) A intra (sau a trece) în ~ A deveni foarte cunoscut Si: celebru, faimos. 4 (Îae) A deveni subiect pentru o legendă (1). 5 Construcție literară cultă care preia și transformă subiectul unei legende (1). 6 (Lsg) Tradiție orală bazată pe legende (1) cu aceeași temă. 7 (Pex) Ceea ce se discută, se relatează sau se crede despre cineva sau despre ceva, deformându-se adesea realitatea prin exagerări. 8 Povestire născocită despre o persoană, despre o situație etc. 9 Inscripție circulară pe o monedă sau pe o medalie. 10 Povestire în care se relatează viața sfinților. 11 Text sau tabel în care se explică semnele convenționale și ceea ce nu poate fi redat grafic de pe o hartă, de pe un plan, de pe o imagine fotografică sau desenată etc.

LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată. ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda.

LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire (de obicei populară) în proză sau în versuri avînd elemente fantastice și miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice. Horia a trecut în legendă chiar în timpul vieții sale. IST. R.P.R. 278. Acesta e ținutul în care, pe seama Oltului, încep să se ivească legendele. BOGZA, C. O. 256. Legenda, frumos o spun bătrînii, Cum palidul bălaur ajunse păzitor Pădurii, cum izvorul ajunse a fi izvor De leac. COȘBUC, P. II 176. ◊ (Poetic) Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară. EMINESCU, O. I 321. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție de explicare, lămurire a semnelor convenționale de pe o hartă, plan, diagramă etc. Trecea repede de la stegulețele desenate deasupra fiecărui sat la legenda hărții. GALAN, B. I 41. ♦ Completare sub formă de memoriu, care se anexează la o hartă, schemă etc. cu privire la unele date ce nu se pot exprima grafic (starea drumurilor, alimentarea cu apă etc.).

LEGÉNDĂ s.f. 1. Povestire cu caracter fantastic sau miraculos, transmisă în special pe cale orală și bazată pe un fond istoric sau pe o închipuire mistică. ♦ Piesă instrumentală cu caracter narativ. 2. (Rar) Inscripție (pe o monedă, pe o medalie). 3. Explicație dată semnelor convenționale de pe o hartă, de pe un plan etc. ♦ Text care se găsește sub un desen, sub o gravură, sub o schemă etc. [< fr. légende, cf. it., lat. legenda – ceea ce trebuie citit].

LEGÉNDĂ s. f. 1. povestire cu caracter fantastic, miraculos, transmisă în special pe cale orală, în care se explică apariția unor plante, animale, locuri etc. ◊ piesă instrumentală sau orchestrală cu caracter narativ. 2. inscripție (pe o monedă, medalie). 3. explicație dată semnelor convenționale de pe o hartă etc. ◊ text care se găsește sub un desen, sub o gravură, schemă etc. (< fr. légende, lat. legenda)

LEGÉNDĂ ~e f. 1) Povestire tradițională în proză sau în versuri, transmisă, de obicei, pe cale orală, în care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real. 2) Piesă muzicală instrumentală cu caracter narativ. 3) rel. Povestire din viața sfinților. ~ biblică. 4) Povestire deformată și înfrumusețată de imaginație. 5) Tabel cu care se dotează o ilustrație, o gravură, o hartă sau un plan și care conține o explicație textuală a semnelor convenționale. /<fr. légende, lat. legenda

legendă f. 1. viețile sfinților de peste an; 2. povestire populară transmisă prin tradițiune; 3. poveste minunată și puțin credibilă: Nilul mișc’a lui legendă și oglinda-i galben clară EM.; 4. mică poemă despre o faptă sau tradițiune istorică în care mai adesea miraculosul se amestecă cu tragicul: Legendele naționale de Bolintineanu; 5. explicațiune adaosă la un plan, la o cartă topografică; 6. inscripțiune pe o medalie.

*legéndă f., pl. e (mlat. legenda, lucrurĭ care trebuĭe să fie citite, d. lat. légere, a citi. V. lector, înțe-leg). Vĭețile sfinților, care se citeaŭ odată la masă în mîmăstirile catolice. Povestire populară dezvoltată saŭ prefăcută pin tradițiune și care are de multe orĭ un fond real. Mincĭună, palavre care se tot spun și ajung să fie crezute. Inscripțiunea de pe o monetă, o medalie. Explicațiunea semnelor topografice pe o hartă saŭ pe un plan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde

legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEGÉNDĂ s. v. minologhion, sinaxar.

legendă s. v. MINOLOGHION. SINAXAR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

legéndă (legénde), s. f.1. Mit. – 2. Inscripție pe o monedă sau pe o medalie, explicație la baza unei plăci. Fr. légende.Der. legendar, adj., din fr. légendaire; legendar, s. n. (Trans., înv., enciclopedie, manual de învățămînt elementar), din germ. Legendar.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

legendă, titlu aplicat, începând din perioada romantică, unor creații de tip foarte diferit, de la piese instrumentale (cele 2 l. pentru pian de Listz: Predica Sf. Francisc de Assisi către păsări și Sf. François de Paule mergând pe valuri; Legenda pentru trp. și pian de George Enescu) pănâ la vaste lucrări vocal-simf. (L. dramatică Damnațiunea lui Faust de Berlioz). Denumirea se explică prin substratul programatic* al acestor lucrări (subiecte inspirate din povestiri religioase și profane), sau prin simplul ton narativ.

LEGENDĂ (< fr. légende < lat. legenda, care trebuie citit) Specie a genului epic, narațiune în proză sau în versuri, amestec de adevăr și ficțiune cu privire la originea unei ființe, lucru, monument istoric, ținut, la faptele unor eroi. Legendele sînt diferențiate în: mitologice sau etiologice, denumite de vechii folcloriști și religioase, iar de B.P. Hasdeu deceuri (unele din ele răspund la întrebarea de ce), cu un conținut de pseudoștiință populară cu privire la faună, floră, univers etc.; istorice, referitoare la diferite evenimente istorice. Termenul legendă a fost folosit în trecut pentru acele vieți ale sfinților (Vita sanctorum) ce erau citite în mănăstiri, iar în alt sens pentru orice povestire neautentică. Marile cărți cosmogonice și religioase ale popoarelor Orientului, mitologia egiptenilor, poemele mitice ale popoarelor septentrionale: (sagas), chansons de geste franceze, romanele cavalerești, au ca subiect legende. În perioadele mai vechi ale omenirii, legenda a suplinit istoria, iar în alte perioade o completează. O perioadă de efervescență a acesteia este aceea a romantismului. Uneori, termenul legendă s-a confundat cu cel de basm, datorită prezenței miraculosului în ambele specii. În creația epică populară există legende în proză (Legendele păsărilor la români) și, mai puține, în versuri. Legendele populare au trecut în literatura cultă numai ca tematică și structură, realizarea artistică fiind mult deosebită sub mai multe aspecte, mai ales sub cel al limbii și stilului, precum și al formei versificate care s-a generalizat în creația scrisă. De cele mai multe ori faptele relatate într-o legendă nu sînt situate cu precizie nici în timp, nici în spațiu, întocmai ca în basm, iar uneori eroii sînt personaje de basm. Poeții, pe baza unor tradiții sau credințe populare, creează narațiuni simple în versuri, în care introduc elemente supranaturale, încercînd o explicație fantastică a fenomenului observat de popor. Ex. Lie, lie. Ciocîrlie, Zbori în soare, Cîntătoare Și revină Din lumină Pe pămînt Cu dulce cînt (Poporul) De cînd erau ca iarba anticii codri deși, Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde și latele vîlcele Ca pe o apă lină, ușoare vălurele: De cînd în lume, lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mînau cirezi de boi, Da cînd purta-n cosițe Ileana Cosînzeană O floare cîntătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață, mai dulce, mai aleasă Decît frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! (V. ALECSANDRI, Legenda ciocîrliei) Ex. de legendă istorică: "Ștefan vodă cel Bun, [...] ieșind în polimari, la curțile domnești ce erau făcute de dînsul, au auzit un glas mare de om strigînd să aducă boii la plug. Și mirîndu-se ce om este acela ce ară duminica, îndată au trimis în toate părțile, ca să-l găsească pre acel om, să-l aducă la dînsul; și l-au aflat pre om în sus, pre apa Vasluiului, cale de 4 ceasuri, arînd la o movilă ce se cheamă acum Movila lui Purcel; că pre acel om însă îl chema Purcel. Și ducîndu-l pre acel om la Ștefan vodă, l-au întrebat Ștefan vodă, el au strigat așa tare și pentru ce ară duminica. El au zis că au strigat el să aducă boii la plug și ară duminica, că este om sărac, și într-alte zile n-au vrut frate-său să-i dea plugul și acuma duminica i-au dat. Deci Ștefan vodă au luat plugul fratelui celui bogat și l-au dat fratelui celui sărac să fie a lui. (I. NECULCE, O samă de cuvinte)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LEGENDA AUREA (sau LEGENDA SANCTORUM), culegeri de scrieri cuprinzând viețile sfinților, întocmită de Iacopo da Varagine, în 1255, fiind cea mai cunoscută scriere hagiografică din Evul Mediu. Răspândită rapid în toată Europa catolică, a fost tradusă în diverse limbi și îmbogățită cu viețile unor sfinți locali. A servit ca izvor de informație pentru iconografia medievală occidentală.

LEGENDA SF. GERARD, scriere hagiografică în care este înfățișată viața lui Gerard, primul episcop de Cenad (1030-1046). Cuprinde informații cu caracter social și politic privitoare la societatea contemporană lui din Banat.

Intrare: legendă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legendă
  • legenda
plural
  • legende
  • legendele
genitiv-dativ singular
  • legende
  • legendei
plural
  • legende
  • legendelor
vocativ singular
plural
lehendă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

legendă lehendă

  • 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Horia a trecut în legendă chiar în timpul vieții sale. IST. R.P.R. 278.
      surse: DLRLC
    • Acesta e ținutul în care, pe seama Oltului, încep să se ivească legendele. BOGZA, C. O. 256.
      surse: DLRLC
    • Legenda, frumos o spun bătrînii, Cum palidul bălaur ajunse păzitor Pădurii, cum izvorul ajunse a fi izvor De leac. COȘBUC, P. II 176.
      surse: DLRLC
    • poetic Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară. EMINESCU, O. I 321.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă.
      surse: DEX '09 DN
  • 2. rar Inscripție pe o monedă sau pe o medalie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Trecea repede de la stegulețele desenate deasupra fiecărui sat la legenda hărții. GALAN, B. I 41.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: