10 definiții pentru koine coine


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

koine sfi [At: DEX2 / E: fr koiné] (Lin) 1 Variantă lingvistică servind comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite. 2 Limbă comună. 3 Limbă comună indo-europeană.

KOINÉ s. f. (Lingv.) Variantă lingvistică ce servește comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite; limbă comună (b). – Din fr. koiné.

KOINÉ s. f. (Lingv.) Variantă lingvistică ce servește comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite; limbă comună (b). – Din fr. koiné.

KOINÉ s. f. / s. n. limbă comună grecească, formată din sec. IV-III a. Chr. pe baza dialectului atic. ◊ (astăzi) limbă comună, supralocală. (< fr., gr. koiné)

coine sn [At: DN3 / P: co-i~ / V: koine / E: ngr ϰοινέ] Limbă comună (mai ales limba greacă de circulație).

COINÉ s.n. Limbă comună (mai ales limba greacă de circulație). [Pron. co-i-, scris și koine. / < gr. koiné].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

koiné s. f. / s. n. (sil. koi-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

KOINÉ s. n. (< gr. koiné): limbă comună grecească formată în secolele al IV-lea – al III-lea î.e.n. pe baza dialectului atic (vorbit la Atena și în împrejurimi și în care au fost scrise cele mai multe și mai importante opere literare și filozofice grecești: tragediile lui Eschil, Sofocle și Euripide, comediile lui Aristofan, istoriile lui Tucidide și Xenofon, operele filozofice ale lui Platon și Aristotel etc.) și răspândită ca limbă internațională de înțelegere între populațiile din Balcani, Asia Mică și Egipt. Termenul s-a impus în terminologia dialectologică actuală cu sensul de „limbă comună sau limbă supralocală, realizată pe baza elementelor comune dialectelor unei limbi, prin evitarea particularităților stridente, și folosită ca mijloc de comunicare între vorbitorii aparținând unor dialecte sau graiuri diferite”. Punctul de plecare al unei k. este fie un dialect relativ omogen sau amestecat al unui centru, fie un compromis supraregional sau un intermediar între aceste tipuri.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

KOINÉ (< fr.; gr. koinê dialectos „limbă comună”) s. f. (LINGV.) 1. Dialect atic incluzând elemente ioniene, care a devenit limba comună a întregii lumi grecești în epoca elenistică și romană. 2. Variantă lingvistică ce servește comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite.

Intrare: koine
  • silabație: koi-ne
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • koine
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coine
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural

koine coine

  • 1. lingvistică Variantă lingvistică ce servește comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite; limbă (3.2.) comună (3.2.).
    surse: DEX '09 DEX '98
  • diferențiere Limbă comună grecească, formată din secolele IV-III înainte de Hristos pe baza dialectului atic.
  • comentariu Unele surse îl încadrează ca s.n.
    surse: dexonline

etimologie: