JELER, jeleri, s. m. Nume dat în Evul Mediu țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. – Din magh. zsellér.

jeler sm [At: ENC. ROM. / V: jăl~, ~eariu, jil~, jileriu, jilier, ziler^[1] / Pl: ~i / E: mg zsellér] (Trs; iuz; în Evul Mediu) 1 Țăran fără pământ sau cu pământ puțin, care muncea pe moșiile nobililor, dar care nu avea regimul juridic al iobagilor. 2 Om așezat pe moșia altuia.

JELER, jeleri, s. m. Nume dat în evul mediu țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. – Din magh. zsellér.

JELER ~i m. (în evul mediu în Transilvania) Țăran fără pământ sau cu pământ puțin, care muncea pe pământurile nobililor, dar care avea alt statut juridic decât iobagii. /<ung. zseller

jăler sm vz jeler

jeleariu sm vz jeler

jiler sm vz jeler

jileriu sm vz jeler

jilier sm vz jeler

jeler s. m., pl. jeleri

jeler s. m., pl. jeleri

jeler s. m., pl. jeleri

jeler (jeleri), s. m. – Iobag, șerb. Mag. zsellér (Cihac, II, 509; DAR), din germ. Siedler, cf. sb. želir (Miklosich, Slaw. Elem., 22). În Trans., înv.

jéler, jeleri, s.m. (reg.; arh.) 1. (în Trans.) Nume dat, în Evul Mediu, țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: țăran dependent; porțieș. 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș. ■ (onom.) Jeler, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. zsellér „răzeș” (DEX, MDA), din germ. Siedler, cf. srb. želir (Miklosich, după DER).

jeler, jeleri, s.m. – (reg.; arh.) 1. Nume dat (în Transilvania) în Evul Mediu țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: țăran dependent; porțieș (Dăncuș, 1986). 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș: „A fost o femeie și-a șezut jelăriță într-o casă pustie” (Bilțiu, 1999: 383). ♦ (onom.) Jeler, nume de familie (20 de persoane cu acest nume în Maramureș, în 2007). – Din magh. zsellér „răzeș” (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA), din germ. Siedler, cf. srb. želir (Miklosich, cf. DER).

jeler, -i, s.m. – 1. Nume dat (în Transilvania) în Evul Mediu țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: Țăran dependent; porțieș (Dăncuș 1986). 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș: „A fost o femeie și-a șezut jelăriță într-o casă pustie” (Bilțiu 1999: 383). – Din magh. zsellér (< germ. Siedler).

jeleariu s.m. (înv.) V. jeler.

jileriu s.m. (înv.) V. jeler.