izolator, ~oare [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: fr isolateur, ger Isolator] 1-5 a Care izolează (1-5). 6-7 sn, a (Material) izolant (2). 8 sn (Pex) Obiect confecționat dintr-un izolator (6). 9-10 sn, a (Material) rău conducător de electricitate Si: dielectric. 11 sn Piesă, obiect confecționat dintr-un izolator (9).

IZOLATOR, -OARE, izolatori, -oare, adj. Care izolează. Stratul de aer izolator dintre cele două geamuri ale ferestrei. ♦ (Substantivat, n.) Corp rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă confecționată dintr-un material rău conducător de electricitate, servind la izolarea unui conductor față de pămînt sau față de diverse instalații.

IZOLATOR, -OARE adj. Care izolează, dielectric. // s.n. Corp rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă făcută dintr-un material izolant. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. isolateur, germ. Isolator].

IZOLATOR¹, -OARE adj., s. n. (corp, material) rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă dintr-un astfel de material. (< fr. isolateur)

IZOLATOR² ~oare n. 1) Piesă produsă dintr-un material rău conducător de electricitate sau căldură și folosită la izolarea unui conductor. 2) Salon pentru izolarea bolnavilor contagioși. /<fr. isolateur

izolator n. Fiz. aparat de izolat corpurile ce vrem a încărca cu electricitate.

*izolatór, -oáre adj. Care izolează: sticla e un corp izolator al electricitățiĭ. S. n., pl. e. Aparat (de ordinar de porțelan smălțuit) care servește la izolarea electricitățiĭ, cum e, de ex., la sîrmele telegrafice.

izolator³ (piesă) s. n., pl. izolatoare

izolator³ (piesă) s. n., pl. izolatoare

izolator s. n., pl. izolatoare

IZOLATOR bulău, bulgăr, camera de gândire, la munte, mititica, stațiune de la munte.