13 definiții pentru italian (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Italiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Italiei sau italienilor (1), privitor la Italia ori la italieni; italienesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba italiană. [Pr.: -li-an] – Din it. italiano.

italian, ~ă [At: (a. 1808) FURNICĂ, I. C, 265 / V: (înv) tal~, tăl~ / P: ~li-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: it italiano] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Italiei. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Italia. 5 smp Populație a Italiei. 6-7 a Care aparține (Italiei sau) italienilor (5) Si: ital (3-4), italic (3-4), italienesc (1-2). 8-9 a Privitor (la Italia sau) la italieni (5) Si: ital (5-6), italic (5-6), italienesc (3-4). 10 sf Limbă de origine latină, oficială în Italia Si: (îvr) italienie. 11 sm (Îrg) Om bine făcut.

ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Italiei sau este originară din Italia. 2. Adj. Care aparține Italiei sau populației ei, privitor la Italia sau la populația ei; italienesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba italiană. [Pr.: -li-an] – Din it. italiano.

ITALIÁN1, italieni, s. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Italiei sau este originar din Italia. – Pronunțat: -li-an.

ITALIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care aparține Italiei sau italienilor. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni. (< it. italiano)

ITALIÁN2 ~éni m. Persoană care face parte din populația de bază a Italiei sau este originară din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano

italian a. ce ține de Italia modernă. ║ m. locuitor de acolo.

*italián, -că s., pl. ienĭ, ience. Locuitor din Italia. Adj. -ian, -iană, pl. ienĭ, iene (rar iane): limba italiană. – Pop. Talian (sîrb. Talijan, turc. Talian, alb. Talĭan, ung. Talián d. ven. Taliano, sic. Talianu). – În cronicĭ și Ital (ngr. Italós). V. broscar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

italian (-li-an) adj. m., s. m., pl. italieni (-li-eni); adj. f. italiană, pl. italiene

italián s. m., adj. m. (sil. -li-an), pl. italiéni (sil. -li-eni); f. sg. italiánă, pl. italiéne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ITALIÁN s., adj. 1. s. (fam.) macaronar. 2. adj. italienesc. (Marfă ~.)

ITALIAN s., adj. 1. s. (fam.) macaronar. 2. adj. italienesc. (Marfă ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ITALIÁN, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune în Pen. Italică. I. mai trăiesc în S.U.A., Franța, Elveția, Germania, Belgia, Marea Britanie, Canada, Brazilia, Venezuela, Argentina, Australia ș.a. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Italia. 2. Adj. Care aparține Italiei sau italienilor (1), referitor la Italia sau la italieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din grupul italo-romanic vorbită de italieni; prezintă diferențe dialectale foarte mari. Limba literară are la bază dialectul toscan (impus de mari scriitori ca Dante, Petrarca, Boccaccio). Alfabet latin. Limba oficială în Italia, Elveția, San Marino, Vatican. Limbă de cultură în Malta. ◊ Arta i. = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei. Cuprinde în procesul ei de formare atât tradiția artei romane, cât și a artei paleocreștine și bizantine. Din sec. 11, în arhitectură se creează, în tradiția artei bizantine și în stil romanic, monumente importante (Milano, Pisa), în timp ce în stil gotic întâmpină rezistență, manifestându-se mai mult în decorație (Orvieto, Milano). Sculptura sec. 13 este dominată de Nicola Pisano. Pictura se desprinde treptat de sub influența bizantină, prin pictorii sienezi: Cimabue, Duccio di Buoninsegna, Simone Martini și îndeosebi prin Giotto. Un moment culminant al artei italiene îl constituie Renașterea (sec. 15 și 16). În arhitectură, F. Brunelleschi, Michelozzo și L.B. Alberti definesc preferințele epocii pentru simplitate, proporționalitate, simetrie. Bramante, Michelangelo, Palladio creează mari edificii și ansambluri arhitectonice. În sculptură, personalitățile dominante sunt J. della Quercia, Ghilberti, Donatello, Verrocchio, Michelangelo, iar în sec. 16, Cellini. În pictură, alături de frescă se dezvoltă tehnica picturii în ulei. Cei mai de seamă reprezentanți ai picturii Renașterii sunt, în sec. 15, Uccello, Masaccio, Piero della Francesca, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Mantegna, Botticelli, Ghirlandaio, iar în sec. 16 Leonardo da Vinci, Rafael, Correggio, Tiziano, Tintoretto, Veronese. Către mijlocul sec. 19 apare manierismul. În 1585, la Bologna, ia ființă prima academie de pictură. Sec. 17-18 sunt dominate de stilul baroc, Roma devenind principalul centru artistic. În arhitectură sunt reprezentativi Borromini, Bernini (care este și sculptor); pictura se dezvoltă sub influența lui Caravaggio și a Școlii Bologneze (Carracci, Guido Reni). Veneția devine, în sec. 18, principalul centru de cultură (Canaletto, Tiepolo, Guardi). La sfârșitul sec. 18 și începutul sec. 19, se impune neoclasicismul, ilustrat în sculptură de Canova. După 1860, apar curente înnoitoare (macchiaioli). În pictura sec. 20 se remarcă Modigliani, apar futurismul (N. Boccioni, C. Carrà, G. Severni) și pictura metafizică. Figuri reprezentative ale artei i. după cel de-al doilea război mondial: G. Morandi, E. Prampolini, M. Campigli, G. de Chirico, R. Guttuso, G. Manzù, M. Marini, iar în arhitectură P.L. Nervi, G. Ponti. În ultimele decenii, arta i. a cunoscut o deosebită înflorire și diversificare. În arhitectură s-au afirmat P. Portoghezi, A. Rossi, V. Gregotti, G. Anlenti, R. Piano. În sculptură s-au impus A. și G. Pomodoro, P. Consagra, M. Mertz, F. Melotti, G. Paolini, M. Ceroli, P. Pascali, N. Carrino etc. În pictură, abstracționismul, reprezentat în special de E. Vedora, R. Vespignani, G. Santomaso, utilizează noi limbaje: cel informal (A. Burri, R. Crippa), cromatic (P. Dorazio) sau al expresionismului suprarealist (E. Baj). Se afirmă în egală măsură arta cinetică (B. Murani, E. Mari), arta figurativă într-o nouă ipostază (A. Recarcati, M. Pistolelto), arta pop (M. Schifano), arta săracă (caracterizată prin simplitatea elementelor folosite) ș.a. Caracteristic anilor ’80 și ’90 este subiectivismul, tematica abordată fiind analizată numai din punct de vedere artistic și al personalității creatoare a artistului. De remarcat rafinamentul stilistic al design-ului (M. Zanuso, E. Gottsass, V. Magistretti).

Intrare: italian (s.m.)
  • silabație: -li-an info
substantiv masculin (M23)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • italian
  • italianul
  • italianu‑
plural
  • italieni
  • italienii
genitiv-dativ singular
  • italian
  • italianului
plural
  • italieni
  • italienilor
vocativ singular
  • italianule
  • italiene
plural
  • italienilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

italian, italienisubstantiv masculin
italiancă, italiencesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care face parte din populația Italiei sau este originară de acolo. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    sinonime: macaronar
etimologie:
  • limba italiană italiano DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • Italian + sufix -că. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.