5 definiții pentru invocator (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).

INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).

invocator, ~oare smf, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: invoca + -tor] 1-6 (Persoană) care invocă (1-3).

INVOCATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care face o invocație, care invocă. [Cf. fr. invocateur].

INVOCATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care invocă. (după fr. invocatoire, invocateur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

invocatór s. m., adj. m., pl. invocatóri; f. sg. și pl. invocatoáre

Intrare: invocator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invocator
  • invocatorul
  • invocatoru‑
plural
  • invocatori
  • invocatorii
genitiv-dativ singular
  • invocator
  • invocatorului
plural
  • invocatori
  • invocatorilor
vocativ singular
  • invocatorule
plural
  • invocatorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

invocator, -oare invocatoare

  • 1. (Persoană) care face o invocație, care invocă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • Invoca + sufix -tor
    surse: DEX '98 DEX '09
  • după limba franceză invocatoire, invocateur
    surse: DEX '09 DEX '98 DN