INVARIANT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariantă s. f.] – Din fr. invariant.

invariant [At: MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 43 / V: ~ă sf / Pl: ~nți / E: fr invariant] 1 a (D. un fenomen, legi ale naturii etc.) Invariabil (1). 2 sm Mărime, relație sau proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică sau matematică. 3 sf (Mat) Funcție de coeficiență care rămâne neschimbată când se trece de la un sistem de axe la altul. 4 sm (Est) Existență în toate domeniile artei a unor elemente permanente, imuabile de-a lungul evoluției istorice a artelor.

INVARIANT, invarianți, s. m. Mărime, relație, proprietate etc. care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. Var.: invariantă s. f.] – Din fr. invariant.

INVARIANT, -Ă adj. Invariabil. // s.n. Mărime, relație sau proprietate care rămîne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică sau matematică. ♦ (Estet.) Existența în toate domeniile artei a unor elemente cu caracter de permanență, absolut imuabile de-a lungul evoluției istorice a artelor. [Pron. -ri-ant, pl. -te. / < fr., engl. invariant, germ. Invariant].

INVARIANT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut. 3. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

INVARIANT ~ți m. Mărime (sau relație, proporție etc.) care nu se schimbă în urma aplicării unei transformări. /<fr. invariant

invariantă sf vz invariant

invariant (desp. -ri-ant) adj. m., s. m., pl. invarianți; adj. f., s. f. invariantă, pl. invariante

invariant (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invarianți; adj. f., s. f. invariantă, pl. invariante

invariant s. m. (mat.), adj. m. (sil. -ri-ant), pl. invarianți; f. sg. invariantă, g.-d. art. invariantei, pl. invariante

Invariantă ≠ variantă

INVARIANT s. n. (< fr., engl., rus. invariant): 1. (în teoria descriptivistă) clasă de variante (v.). 2. (în teoria glosematică) unitate care intră în relație de comutare (v.) cu o alta. Este cea mai simplă unitate neschimbătoare de la care se pot reconstitui toate elementele unei limbi.

INVARIANTĂ s. f. (< fr., engl., rus. invariant, cf. germ. Invariant): formă care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, dovedește atât diferență de expresie, cât și diferență de conținut, ca de exemplu școală – școli, flutur – fluturi, tablou – tablouri etc.

INVARIÁNT (< fr. {i}) s. m. (MAT.) Obiect matematic (număr, grup, inel etc.) care nu se schimbă față de un grup de transformări.