22 de definiții pentru inteligență inteligenție inteligință intelighenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

inteligență sf [At: MAIORESCU, CR. II, 119 / V: (înv) ~gin~, ~ție / Pl: ~țe / E: fr intelligence, lat intelligentia, ger Intelligenz] 1 Capacitate de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior Cf deșteptăciune, înțelepciune. 2 Înțelegere profundă a unor idei, mai ales din domeniul culturii și tehnicii. 3 (Pex) Persoană inteligentă. 4 (Înv) Intelectualitate. 5 (Îs) ~ artificială Capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. ♦ Persoană inteligentă. 2. (În forma intelighenție) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță, intelighénție s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Calitatea celui inteligent, facultatea de a înțelege (ușor și bine), de a pricepe (just), de a cunoaște; deșteptăciune. V. minte, pricepere. Adesea inteligența lui elastică, generoasă prin rezerva și cumpănirea ei, făcea impresia acelor tablouri cu perspective mari, adînci, pierdute, ce par a nu mai avea sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Cunoștințele dobîndite, neputîndu-se grupa împrejurul unei idei predomnitoare... lasă numai oarecare idei nestatornice, mai adesea pernicioase pentru inteligență și moralitate. ODOBESCU, S. II 63. 2. (Învechit) Totalitatea intelectualilor, intelectualitate. Inteligența romînă geme în temniți sau se rătăcește pribeagă prin țări străine, persecutată din toate părțile de inimicii libertății. BOLLIAC, O. 224.

INTELIGÉNȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].

INTELIGÉNȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

INTELIGÉNȚĂ ~e f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; deșteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz

inteligență f. l. facultatea de a înțelege lucrurile: 2. înlesnire, aptitudine de a înțelege: s’a achitat cu inteligență; 3. cunoștință aprofundată: inteligența afacerilor; 4. înțelegere.

*inteligénță f., pl. e (lat. intelligentia). Pricepere, deșteptăcĭune, înțelegere, facultatea de a înțelege: inteligența îl distinge lămurit pe om de animale. Facultatea de a înțelege: a avea o inteligență vie. Pricepere adîncă, practică: a avea inteligența afacerilor. Ființă inteligentă: acest om e o inteligență distinsă. – Trans. Barb. (după germ.) „intelectualitate, clasa cultă”.

inteligenție sf vz inteligență

inteligință sf vz inteligență

INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

INTELIGÍNȚĂ s. f. v. inteligență.

INTELIGÍNȚĂ s. f. v. inteligență.

intelighénție s. f. Totalitatea intelectualilor unui popor ◊ „Este cazul intelighenției franceze care, până în anii '70, nu numai că s-a situat pe poziții de stânga, dar a găsit în Moscova un loc de pelerinaj moral și intelectual.” R.l. 1 X 93 p. 2. ◊ „[”22„ este] publicație a G.D.S. care reunește intelighenția românească.” ◊ „22” 35/93 p. 3; v. și 8/94 p. 9; v. și guru (din fr. intelligentsia – la origine cuv. rus.; PR 1971)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe

inteligénță s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe

intelighénție (intelectualitate) (-ți-e) s. f., art. intelighénția (-ți-a), g.-d. intelighénții, art. intelighénției


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTELIGÉNȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)

INTELIGÉNȚĂ s. v. intelectualitate.

INTELIGENȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane.)

inteligență s. v. INTELECTUALITATE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTELIGENȚĂ. Subst. Inteligență, deșteptăciune, înțelepciune, minte, schepsis (fam.), doxă (fam.), glagore (pop.), rațiune, judecată, logică. Gîndire logică, minte ascuțită, minte ageră, minte luminată; geniu, genialitate. Agerime, ascuțime (fig.), istețime, isteție, isteciune (înv.); perspicacitate, sagacitate (livr.), înțelegere (înv.), comprehensiune (livr.). Ingeniozitate, inventivitate, iscusință, pricepere, dibăcie. Gînditor, înțelept. Om cu cîntar la cap, om cu scaun la cap, om cu judecată. Firoscos (fam. și pop.). Adj. Intelectiv, de inteligență. Inteligent, deștept, deștept foc, mintos (pop.), cu cap, cu scaun la cap, cu judecată, sprinten (deschis) la minte, cu mintea ca un brici. Ager, ascuțit (fig.), dezghețat (fig.), sclipitor (fig.), scăpărător (fig.), isteț. Perspicace, sagace (livr.), pătrunzător (fig.), comprehensiv (livr.), subtil. Ingenios, inventiv, iscusit, priceput, dibaci. Vb. A fi inteligent (deștept), a fi bun (ușor) la (de) cap, a avea minte, a avea cap, a fi cu cap, a avea un cap luminat, a avea un car de minte, a-i umbla mintea, a-l duce capul. A pricepe ușor (repede), a înțelege, a prinde (fig.). A deveni (mai) inteligent, a se deștepta, a se dezgheța (fig.), a se ascuți (fig.), a se iscusi (înv.). A ageri (rar), a ascuți (fig.), a iscusi (înv.). V. cunoaștere, gîndire, imaginație, iscusință.

Intrare: inteligență
inteligență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inteligență
  • inteligența
plural
  • inteligențe
  • inteligențele
genitiv-dativ singular
  • inteligențe
  • inteligenței
plural
  • inteligențe
  • inteligențelor
vocativ singular
plural
inteligenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
inteligință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inteligință
  • inteligința
plural
  • inteligințe
  • inteligințele
genitiv-dativ singular
  • inteligințe
  • inteliginței
plural
  • inteligințe
  • inteligințelor
vocativ singular
plural
intelighenție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intelighenție
  • intelighenția
plural
genitiv-dativ singular
  • intelighenții
  • intelighenției
plural
vocativ singular
plural

inteligență inteligenție inteligință intelighenție

  • 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deșteptăciune înțelegere 2 exemple
    exemple
    • Adesea inteligența lui elastică, generoasă prin rezerva și cumpănirea ei, făcea impresia acelor tablouri cu perspective mari, adînci, pierdute, ce par a nu mai avea sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.
      surse: DLRLC
    • Cunoștințele dobîndite, neputîndu-se grupa împrejurul unei idei predomnitoare... lasă numai oarecare idei nestatornice, mai adesea pernicioase pentru inteligență și moralitate. ODOBESCU, S. II 63.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană.
      surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.2. Persoană inteligentă.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. (numai) singular Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: intelectualitate un exemplu
    exemple
    • Inteligența romînă geme în temniți sau se rătăcește pribeagă prin țări străine, persecutată din toate părțile de inimicii libertății. BOLLIAC, O. 224.
      surse: DLRLC
  • comentariu Varianta intelighenție se folosește numai pentru sensul (2.).
    surse: DOOM 2

etimologie: