INTEGRALĂ, integrale, s. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a uneia cu derivate parțiale. Vom stabili cîteva din regulile pentru calcularea integralelor nedefinite. ALGEBRA 168. ♦ Simbol matematic, folosit pentru a indica operația de integrare.

INTEGRALĂ s.f. (Mat.) Funcție depinzînd de elemente arbitrare (constante și funcții) și care reprezintă soluția unui sistem diferențial. ♦ Simbol matematic care indică operația de integrare. [< fr. intégrale].

INTEGRALĂ ~e f. mat. 1) Funcție ce reprezintă soluția unui sistem diferențial. 2) Funcție a cărei derivată este chiar funcția dată. 3) Semn ce indică o operație de integrare. /<fr. intégral

integral, ~ă [At: I. NEGRUZZI, S. I, 279 / Pl: ~i, ~e / E: fr intégral] 1-2 av, a (În mod) complet. 3 a Care se referă la întreg. 4 a (Îs) Făină ~ Făină brută, necernută, obținută prin măcinarea grâului. 5 a (Îs) Pâine ~ Pâine fabricată din făină integrală. 6 a (Mat; îs) Calcul ~ Capitol al analizei matematice care studiază integralele. 7 a (Mat; îs) Ecuație ~ă Ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 8 a (Fig) Care nu face concesii. 9 sf (Mat) Simbol folosit pentru a indica operația de integrare. 10 sf Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale.

INTEGRAL, -Ă I. adj. 1. (și adv.) întreg, complet. ♦ făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care se extrag grișul și făina albă. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. II. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale. ◊ simbol matematic care indică operația de integrare. (< fr. intégral, lat. integralis)

*integrál, -ă adj. (fr. integral, d. lat. integer, integra, întreg). Întreg, complet: reformă integrală. Mat. Calcul integral, una din părțile calcululuĭ infinitezimal care are de scop ca, fiind dată o diferențială saŭ o derivată, să se afle funcțiunea din care provine și care se numește integrală. S. f. Această funcțiune. Adv. În întregime, în totalitate.

integrală (desp. -te-gra-) s. f., g.-d. art. integralei; pl. integrale

integrală s. f., g.-d. art. integralei; pl. integrale

INTEGRALĂ NEDEFINITĂ s. (MAT.) primitivă. (~ a unei funcții.)