12 definiții pentru insultă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

insultă sf [At: HAMANGIU, C. C. 59 / Pl: ~te / E: fr insulte] 1-2 (Cuvânt sau) faptă injurioasă la adresa cuiva Si: insultare (2-3). 3 Ofensare.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Atac prin vorbe sau, mai rar, prin fapte împotriva unei persoane, cu intenția de a o umili, de a o înjosi; ocară, jignire, injurie, ofensă. Colonelul Rusescu mișcă nemulțumit mustățile sub insultă. DUMITRIU, B. F. 122. Luă poziția de drepți... convins că alte insulte vor urma. SAHIA, N. 87. Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu coprinde decît patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119.

INSÚLTĂ s.f. Jignire, ofensă. [< fr. insulte].

INSULTĂ s. f. jignire, ofensă, injurie. (< fr. insulte)

INSÚLTĂ ~e f. Vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; ofensă; injurie. [G.-D. insultei] /<fr. insulte

insultă f. 1. ofensare cu vorbe sau fapte; 2. atac brusc.

*insúltă f., pl. e (fr. insulte, d. mlat. insultus, insultă, saŭ derivat d. verbu a insulta). Acțiunea de a insulta, vorbă injurioasă adresată cuĭva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte

insúltă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSULTĂ s. afront, injurie, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare.

Intrare: insultă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • insultă
  • insulta
plural
  • insulte
  • insultele
genitiv-dativ singular
  • insulte
  • insultei
plural
  • insulte
  • insultelor
vocativ singular
plural

insultă

  • 1. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: injurie jignire ocară ofensă 3 exemple
    exemple
    • Colonelul Rusescu mișcă nemulțumit mustățile sub insultă. DUMITRIU, B. F. 122.
      surse: DLRLC
    • Luă poziția de drepți... convins că alte insulte vor urma. SAHIA, N. 87.
      surse: DLRLC
    • Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu coprinde decît patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119.
      surse: DLRLC

etimologie: