16 definiții pentru insuficiență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

insuficiență sf [At: MAIORESCU, D. II, 16 / P: ~ci-en~ / Pl: ~țe / E: lat insufficientia, it insufficienza] 1 Situație a ceea ce este insuficient. 2 Incapacitate funcțională a unui organ. 3 Scădere a capacității funcționale a unui organ. 4 Stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. 5 (Îs) ~ cardiacă Stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului.

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza.

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Însușirea a ceea ce este insuficient. Insuficiența probelor. ♦ Stare a unui organ care nu-și îndeplinește normal funcțiunea. Insuficiența glandei tiroide. – Pronunțat: -ci-en-.

INSUFICIÉNȚĂ s.f. Situația, starea a ceea ce este insuficient. ♦ (Med.) Stare de funcționare anormală a unui organ. [Cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance].

INSUFICIÉNȚĂ s. f. 1. situația, starea a ceea ce este insuficient. 2. (med.) incapacitate a unui organ, aparat sau sistem de a funcționa normal. (< it. insufficienza, lat. insufficientia)

INSUFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter insuficient. 2) Defect funcțional (al unui organ). ~ hepatică. [Sil. -ci-en-] /<lat. insufficientia

insuficiență f. 1. caracterul celor insuficiente; 2. fig. incapacitate: a recunoaște insuficiența sa.

*insuficiență f., pl. e (lat. in-sufficientia). Lipsă de suficiență: insuficiența recolteĭ. Incapacitate: a-țĭ recunoaște tu singur insuficiența. Med. Insuficiența inimiĭ, reaŭa funcționare a valvulelor eĭ, ceĭa ce cauzează suferința organizmuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe

insuficiénță s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSUFICIÉNȚĂ s. 1. v. lipsă. 2. v. defect.

INSUFICIENȚĂ s. 1. lipsă, sărăcie, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piață.) 2. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.)

Insuficiență ≠ prisos, surplus


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INSUFICIÉNȚĂ s. f. (cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance): stare deficitară a cuvintelor din punct de vedere noțional și semantic; slăbire accentuată până la dispariție a conținutului noțional și semantic al cuvintelor. ◊ ~ noționálă: slăbire accentuată sau lipsă a conținutului noțional al unui cuvânt. ◊ ~ semántică: slăbire accentuată sau lipsă a conținutului semantic al unui cuvânt sau chiar al unei propoziții.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

insuficiență castronală expr. (glum.) foame.

Intrare: insuficiență
insuficiență substantiv feminin
  • silabație: -ci-en-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • insuficiență
  • insuficiența
plural
  • insuficiențe
  • insuficiențele
genitiv-dativ singular
  • insuficiențe
  • insuficienței
plural
  • insuficiențe
  • insuficiențelor
vocativ singular
plural

insuficiență

  • 1. Stare, situație a ceea ce este insuficient.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: surplus un exemplu
    exemple
    • Insuficiența probelor.
    • 1.1. Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Insuficiența glandei tiroide.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului.
      surse: DEX '09

etimologie: