instructor, ~oare smf, a [At: DA / A și: ~tor / V: (înv) inșt~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr instructeur, ger Instruktor, rs инстуктор] 1-2 (Persoană) care instruiește pe alții. 3-4 (Spc) (Militar) care instruiește o trupă.

INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană care instruiește pe alții într-un anumit domeniu. Instructor sportiv. ▭ Într-o bună zi, intră în sat o mașină, care aduce un instructor de la Comitetul județean al partidului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/2.

INSTRÚCTOR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o muncă de instruire; (spec.) militar care instruiește o trupă. [< rus. instruktor, cf. fr. instructeur].

INSTRÚCTOR, -OÁRE s. m. f. cel care face o muncă de instruire. (< fr. instructeur, rus. instruktor)

INSTRUCTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană cu pregătire specială care instruiește. /<fr. instructeur, rus. instruktor

instructor m. 1. cel ce instruiește; 2. cel ce exersează pe tinerii soldați.

*instructór, -oáre adj. și s. (lat. instructor). Care instruește. Instructor militar, acela care te învață exercițiile militare. Judecător instructor, judecător de instrucțiune.

inștructor smf vz instructor

instructor s. m., pl. instructori

instructor s. m., pl. instructori

instrúctor s. m., pl. instrúctori

INSTRUCTOR (PROFESIONIST), persoană calificată pentru a pregăti la sol și în aer elevi în diverse ramuri aviatice, care este obligată periodic (de regulă anual) să susțină examene pentru obținerea licenței de instructor profesionist.