instinctiv, ~ă [At: HASDEU, I. C., ap. DA / Pl: ~i, ~e / E: fr instinctif] 1-2 a, av (Într-un mod) care se face din instinct. 3 a Care ține de instinct. 4 a Referitor la instinct.

INSTINCTIV, -Ă, instinctivi, -e, adj. Din instinct, care ține de instinct; făcut pe negîndite, inconștient. Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180. ◊ (Adverbial) Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74. Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185. Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70.

INSTINCTIV, -Ă adj. (adesea adv.) Din (de) instinct; inconștient. [Cf. fr. instinctif].

INSTINCTIV, -Ă adj. 1. instinctual. 2. (și adv.) făcut din instinct. (< fr. instinctif)

INSTINCTIV ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; involuntar; mecanic; automat; inconștient; mașinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (în acțiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif

instinctiv a. ce naște din instinct: mișcare instinctivă. ║ adv. prin instinct.

*instinctív, -ă adj. (d. instinct; fr. -if). Pornit din instinct: mișcare instinctivă. Adv. În mod instinctiv, pin instinct: văzîndu-ĭ pe tîlharĭ, am pus instinctiv mîna pe pușcă.

instinctiv (desp. -stinc-tiv) adj. m., pl. instinctivi; f. instinctivă, pl. instinctive

instinctiv (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctivi; f. instinctivă, pl. instinctive

instinctiv adj. m. (sil. -stinc-), pl. instinctivi; f. sg. instinctivă, pl. instinctive

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. v. automat.

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. automat, automatic, inconștient, mașinal, mecanic, reflex. (Gest, act ~.)