12 definiții pentru instinctiv

instinctiv, ~ă [At: HASDEU, I. C., ap. DA / Pl: ~i, ~e / E: fr instinctif] 1-2 a, av (Într-un mod) care se face din instinct. 3 a Care ține de instinct. 4 a Referitor la instinct.

INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. Din instinct, care ține de instinct; făcut pe negîndite, inconștient. Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180. ◊ (Adverbial) Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74. Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185. Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70.

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve

INSTINCTÍV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. v. automat.

INSTINCTÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Din (de) instinct; inconștient. [Cf. fr. instinctif].

INSTINCTÍV, -Ă adj. 1. instinctual. 2. (și adv.) făcut din instinct. (< fr. instinctif)

INSTINCTÍV ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; involuntar; mecanic; automat; inconștient; mașinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (în acțiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif

instinctiv a. ce naște din instinct: mișcare instinctivă. ║ adv. prin instinct.

*instinctív, -ă adj. (d. instinct; fr. -if). Pornit din instinct: mișcare instinctivă. Adv. În mod instinctiv, pin instinct: văzîndu-ĭ pe tîlharĭ, am pus instinctiv mîna pe pușcă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

instinctív adj. m. (sil. -stinc-), pl. instinctívi; f. sg. instinctívă, pl. instinctíve

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. automat, automatic, inconștient, mașinal, mecanic, reflex. (Gest, act ~.)

Intrare: instinctiv
instinctiv adjectiv
  • silabație: in-stinc-tiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instinctiv
  • instinctivul
  • instinctivu‑
  • instincti
  • instinctiva
plural
  • instinctivi
  • instinctivii
  • instinctive
  • instinctivele
genitiv-dativ singular
  • instinctiv
  • instinctivului
  • instinctive
  • instinctivei
plural
  • instinctivi
  • instinctivilor
  • instinctive
  • instinctivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

instinctiv

  • 1. Care ține de instinct.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: instinctual un exemplu
    exemple
    • Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180.
      surse: DLRLC
  • 2. adesea adverbial Făcut din instinct, pe negândite.
    exemple
    • Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74.
      surse: DLRLC
    • Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185.
      surse: DLRLC
    • Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70.
      surse: DLRLC

etimologie: