INSERȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

inserție sf [At: GRECESCU, FL. 6 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr insertion, lat insertio, -onis] 1 Inserare (4). 2 Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența la rupere sau la sfâșiere. 3 Fixare. 4 (Atm) Loc de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi.

INSERȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistenta la rupere sau la sfâșiere. – Din fr. insertion, lat. insertia.

INSERȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare. Inserții în text. 2. (Șt. nat.) Legare, fixare. Locul de inserție a mușchilor pe oase.

INSERȚIE s.f. 1. Inserare. 2. Legare, fixare pe os a unui mușchi. 3. (Tehn.) Strat de material de o anumită compoziție și structură inclus în interiorul altui material. [Gen. -iei, var. inserțiune s.f. / cf. fr. insertion, lat. insertio].

INSERȚIE s. f. 1. inserare. 2. (anat., bot.) mod de fixare a unui organ pe un altul. 3. (tehn.) strat de material, de o anumită compoziție și structură, inclus în interiorul altui material. (< fr. insertion, lat. insertio)

INSERȚIE ~i f. 1) v. A INSERA. 2) Informație inserată într-un text sau ziar. 3) tehn. Strat de material inclus în interiorul altui material sau între fețele de contact a două materiale. 4) anat. Mod de fixare a capătului unui mușchi pe un os. [G.-D. inserției] /<fr. insertion, lat. insertio, ~onis

inserțiune sf vz inserție

INSERȚIUNE s.f. v. inserție.

inserțiune f. 1. acțiunea de a insera; 2. ceea ce s’a inserat.

*inserțiúne f. (lat. in-sértio, -ónis, d. insérere, a introduce. V. inser, aserțiune). Acțiunea de a insera. Ceĭa ce se inserează: a publica o inserțiune într’un ziar. Anat. Intrarea unuĭ mușchĭ într’altu, uneĭ fibre într’alta: inserțiunea frunzelor pe tulpină. – Și -érție.

inserție (inserare) (desp. -ți-e) s. f., art. inserția (desp. -ți-a), g.-d. art. inserției; pl. inserții, art. inserțiile (desp. -ți-i-)

inserție (inserare) (-ți-e) s. f., art. inserția (-ți-a), g.-d. art. inserției; pl. inserții, art. inserțiile (-ți-i-)

inserție s. f. (sil. -ți-e), art. inserția (sil. -ți-a), g.-d. art. inserției; pl. inserții, art. inserțiile (sil. -ți-i-)

INSERȚIE s. f. (cf. fr. insertion, lat. insertio): introducere, adăugare a unui cuvânt, a unei locuțiuni sau expresii, a unei propoziții în șirul comunicării. De obicei i. sunt incidente, intercalate și izolate prin virgule între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. Sunt i. în cadrul propozițiilor următoarele structuri: în fond, într-un cuvânt, pe de o parte, pe de altă parte, într-adevăr, în orice caz, dimpotrivă, de altminteri, de altfel etc. – „N-a fost, în fond, prea explicit”; „A făcut, într-un cuvânt, toate demersurile necesare” etc.