inoculare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: inocula] 1 (Med) Introducere în organism a unui ser, vaccin sau a unei alte substanțe cu scopul de a experimenta, diagnostica, imuniza etc. Si: inoculație (1). 2 (Fig) Sădire în mintea cuiva, încetul cu încetul, a unor idei, concepții etc. Si: inoculație (2).

INOCULARE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula; inoculație. 1. Introducere în țesuturi a unei substanțe, a unui ser, a unui vaccin. Se produce la aceste animale imunitatea artificială prin inocularea în corpul lor a microbilor atenuați sau omorîți. ANATOMIA 43. 2. Fig. Introducere în mintea cuiva a unor concepții sau convingeri.

INOCULARE s.f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. [< inocula].

*inoculațiúne f. (lat. inoculátio, -ónis). Acțiunea de a inocula. Fig. Transmitere de ideĭ, de doctrine în mintea cuĭva. – Și -áție și -áre.

inoculare s. f., g.-d. art. inoculării; pl. inoculări

inoculare s. f., g.-d. art. inoculării; pl. inoculări

inoculare s. f. (sil. mf. in-), g.-d. art. inoculării; pl. inoculări

INOCULARE s. v. vaccinare.

INOCULARE s. (MED.) inoculație, vaccinare, (pop.) altoire, (reg.) posăială, (înv.) posăire.