11 definiții pentru infinit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

infinit, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 53 / Pl: ~iți, ~e / E: lat infinitus, fr infini, it infinito] 1 a Nesfârșit. 2 a (Pex) Foarte mare. 3 a (Îlav) La ~ În chip nelimitat. 4 a (Îal) ~ Fără încetare. 5-6 sn Ceea ce (pare că) nu are limită în spațiu sau în timp Si: nesfârșit, nemărginit. 7 sn Cantitate mai mare decât oricare alta. 8 sn (Mat) Cea mai mare valoare spre care tinde o mărime variabilă. 9 sn (Ast) Regiune a spațiului conținând puncte care au cel puțin una dintre coordonate variabilă. 10 sn (Mat; îs) ~ mic Cantitate variabilă care tinde către zero, fără a lua această valoare. 11 sn (Mat; îs) ~ mare Cantitate variabilă care crește nemărginit în valoare absolută. 12 sn Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu sau în timp Si: nesfârșit.

INFINÍT1, (1) infinituri, s. n., (2) infiniți, s. m. 1. Ceea ce este nesfîrșit în spațiu sau nesfîrșit în timp; ceea ce pare astfel. Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49. [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează crestele. ANGHEL, PR. 124. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adv. La infinit = fără încetare, în chip nelimitat, la nesfîrșit. Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit.Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103. 2. (Mat.) Mărime mai mare decît orice mărime dată. ◊ Infinit mic = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mică decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. Infinit mare = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mare decît valoarea oricărei mărimi pozitive date.

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].

INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)

INFINÍT2 ~uri n. 1) Însușire fundamentală a materiei de a fi nelimitată în timp și în spațiu și inepuizabilă pentru cunoaștere; mărime abstractă care nu are sau pare să nu aibă nici început, nici sfârșit. ◊ La ~ la nesfârșit; întruna. 2) mat. Mărime variabilă care poate exprima valori mai mari decât orice mărime dată. /<lat. infinitus, fr. infini

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n’are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n’are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m’am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi

infinít (categoria filozofică) s. n., pl. infiníturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INFINÍT adj., s. 1. adj. v. imens. 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, v. nemărginire. 3. adj. v. extraordinar. 4. adj. v. nemărginit.

INFINIT adj., s. 1. adj. imens, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfîrșit, nețărmurit, (rar) ilimitat. (Cîmpie ~.) 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfîrșire, nesfîrșit, vastitate. (~ cîmpiei.) 3. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.) 4. adj. complet, desăvîrșit, nemărginit, total, (fig.) orb. (Încredere ~ în cineva.)

Intrare: infinit (s.n.)
infinit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infinit
  • infinitul
  • infinitu‑
plural
  • infinituri
  • infiniturile
genitiv-dativ singular
  • infinit
  • infinitului
plural
  • infinituri
  • infiniturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infinit (s.n.)

  • 1. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49.
      surse: DLRLC
    • [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează crestele. ANGHEL, PR. 124.
      surse: DLRLC
    • Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială La infinit = în chip nelimitat, fără încetare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: întruna attach_file 2 exemple
      exemple
      • Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit.
        surse: DLRLC
      • Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103.
        surse: DLRLC

etimologie: