10 definiții pentru inerență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INERÉNȚĂ s. f. Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

inerență sf [At: MAIORESCU, L. 48 / S și: (înv) inher~ / Pl: -țe / E: fr inhérence] (Rar) Caracter a ceea ce este inerent.

INERÉNȚĂ s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

INERÉNȚĂ s.f. Calitatea a ceea ce este inerent. [Cf. fr. inhérence].

INERÉNȚĂ s. f. 1. calitatea, starea a ceea ce este inerent. 2. caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități. (< fr. inhérence)

inerență f. starea celor inerente.

*inerénță f., pl. e (d. inerent; fr. inérence). Starea lucruluĭ inerent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INERÉNȚĂ s. f. (cf. fr. inhérence): calitate sau caracteristică a unui raport, a unei relații de reciprocitate (a unei corelații) între două categorii sintactice ce se presupun în cadrul aceleiași unități, ce fac parte integrantă din această unitate, ce aparțin în mod firesc acestei unități și se definesc una prin cealaltă. Termen folosit în sintagmele raport de inerență și relație de inerență (v.), cu referire la relația existentă între predicat și subiect.

Intrare: inerență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inerență
  • inerența
plural
genitiv-dativ singular
  • inerențe
  • inerenței
plural
vocativ singular
plural

inerență

  • 1. Calitatea a ceea ce este inerent.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități.
    surse: MDN '00

etimologie: