indisolubil, ~ă a, av [At: IBRĂILEANU, A. 174 / Pl: ~i, ~e / E: fr indissoluble, lat indisolubilis] 1-4 (Într-un mod) care nu se poate (desface sau) dezbina.

INDISOLUBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Mai ales despre legăturile care unesc lucrurile, fenomenele) Care este atît de strîns, de solid, de trainic, încît nu poate fi rupt, desfăcut sau destrămat; care este de nezdruncinat. Sfaturile populare înlesnesc pe linie de stat legătura dintre avangarda oamenilor muncii și masele largi ale celor ce muncesc, contribuind la întărirea unității indisolubile dintre partid, guvern și popor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 6. ◊ (Adverbial) Teoria și practica sînt legate indisolubil una de alta. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 71.

INDISOLUBIL, -Ă adj. 1. Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat; de nezdruncinat. 2. (Fig.) Care nu se poate dizolva. [Cf. fr. indissoluble].

INDISOLUBIL, -Ă adj. (și adv.) care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat; de nezdruncinat. (< fr. indissoluble, lat. indissolubilis)

INDISOLUBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi distrus, destrămat; de nezdruncinat. Legătură ~ă. /<fr. indissoluble, lat. indissolubilis

indisolubil a. 1. ce nu poate fi disolvat: metalele sunt indisolubile în apă; 2. fig. ce nu poate fi desfăcut: căsătorie indisolubilă.

*indisolúbil, -ă adv. (lat. indissolúbilis). Care nu e disolubil: metal indisolubil (maĭ des: insolubil). Fig. Care nu se poate desface orĭ rupe, etern, perpetuŭ: amiciție indisolubilă. Adv. În mod indisolubil.

indisolubil adj. m., pl. indisolubili; f. indisolubilă, pl. indisolubile

indisolubil adj. m., pl. indisolubili; f. indisolubilă, pl. indisolubile

indisolubil adj. m. solubil

INDISOLUBIL adj. 1. v. indestructibil. 2. v. inseparabil.

INDISOLUBIL adj. 1. indestructibil. (Legătură ~.) 2. inseparabil, nedespărțit, neseparabil, organic, unitar. (Un tot ~.)

Indisolubil ≠ separabil