28 de definiții pentru indica (biol.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica).Et. nec.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica).P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

BELȘÍȚĂ ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vârful plantei. /Orig. nec.

BROÁSCĂ2 ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ1 ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ3 ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

TĂRTĂCÚȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

belșíță s. f., g.-d. art. belșíței; pl. belșíțe

broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște

tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BELȘÍȚĂ s. (BOT.; Canna indica) cană.

BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROÁSCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

TĂRTĂCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

broáscă (-ște), s. f.1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Alocasia indica (Roxb.) Schott. Specie cu spadice înalt pînă la 20 cm, spata la bază tubulară, apoi plată, lungă de cca 23 cm. Frunze triunghiulare, pînă la 80 cm lungime, verzi. Pețiol viguros, înalt pînă la 1 m, iar tulpina poate atinge 2 m.

Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).

Coccinia cordifolia (L.) Cogn. [syn. C. indica Wight et Arn; Cephalandra indica (Wight et Arn.) Naud]. Specie ce înflorește vara. Flori de obicei mari, albe, solitare, campanulate, dioice, în afară glabre, în interior pubescente, cele femele fără sepale, 3 stamine, stil alungit, corolă campanulată, cu 5 lobi. Fruct lunguieț, (5-6 cm lungime, 2,5-3 cm grosime), bacă de culoare roșie cu miez roșu, sămînță albă. Frunze mici, lobate, cordiforme, puțin lucioase, verucos- punctate, scurt-pețiolate, nepubescente sau, pe partea superioară, cu păr aspru, pe partea inferioară, spre bază, glanduloase. Plantă erbacee, anuală, tulpină subțire (cca 2 m înălțime), la bază lemnificată, glabră, agățătoare prin cîrcei sau întinsă la suprafața solului, rădăcini tuberculoase.

Colocasia indica (Lour.) Hassk. Specie care iernează în sferă caldă. Tulpină de cca 2 m înălțime. Frunze (la vîrful tulpinii) mari, de un verde plăcut, lucitor, ovat-cordiforme, ascuțite, la bază împărțite în 2 lobi mari, rotunjiți.

Dillenia indica L. Specie cu flori albe. Fruct, bacă mare, verde, cărnoasă. Frunze (cca 0,50 m lungime) verzi-închis, pieloase, crestate, cu nervuri viguroase. Arbori cca 16 m înălțime, în țara de origine.

Lagerstroemia indica L.. Specie cu flori (33- 40 stamine, petale ondulate, cu vîrf lung) albe, roz seau purpur, în paniculă terminală. Frunze sesile sau aproape sesile, eliptice sau oblonge, caduce. Arbore pînă La 9 m înălțime sau arbust (PI. 44, fig. 260).

Mangifera indica L. Specie cu frunze de 20-35 cm lungime, rigide, puțin lucioase. Fruct comestibil.

Opuntia ficus-indica (L.) Mill. Specie care înflorește vara. Flori mari, galbene. Tufe înalte, erecte, ramificate, articulații ovate, oblonge, verzi-închis, plate, frunze de forma unor bractee roșietice, caduce. Glochide galbene cu 1-2 spini mici, albi. Fruct, bacă, galben, roșu, albicios, comestibil.

Plumbago indica L. (syn. P. rosea L.; P. coccinea Salisb.). Specie originară din India. Înflorește primăvara-iarna. Flori (stil pubescent la bază) roșii-stacojii sau roz-roșietice, cca 5 cm lungime, dispuse în spice de cca 45 cm lungime. Frunze eliptice sau alungite, lungi pînă la 10 cm, îngustîndu-se spre vîrf și bază. Plantă stufoasă la bază, iar spre vîrf puțin urcătoare. Tulpină zveltă, cu dungi.

Raphiolepis indica (L.) Lindl. Specie care înflorește în febr.-aug. Flori albe cu reflexe roz, glabre, în ciorchini rari. Frunze înguste, lanceolate, cu vîrf ascuțit, serate, glabre, subțiri. Arbust, de obicei sub 1 m.

Rosa chinensis Jacq. (syn. R. indica Lour.). Specie care înflorește în apr.-oct. Fiori albe, roz-deschis, purpurii, învoite, cca 4 om diametru. Frunze cu cîte 3-5 foliole, glabre, de la lat-ovate la lanceolate, lucioase, pînă la 6 cm lungime, stipele liniare, strîns lipite de pețiol. Arbust cu un număr redus de ghimpi rigizi. Are multe varietăți și soiuri.

Intrare: indica (biol.)
indica2 (biol.) termen biologic
termen biologic (I2)
  • indica