belșiță s.f. (bot.) Plantă erbacee ornamentală, originară din insulele Antile, cu frunzele mari, verzi sau purpurii și cu florile roz-roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). • pl. -e. /etimol. nec.

broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

BELȘIȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). – Et. nec.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

BELȘIȚĂ ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vârful plantei. /Orig. nec.

BROASCĂ² ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ¹ ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ³ ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

TĂRTĂCUȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță

belșiță s. f., g.-d. art. belșiței; pl. belșițe

belșiță s. f., g.-d. art. belșiței; pl. belșițe

broască s. f., g.-d. art. broaștei; pl. broaște

tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe

BELȘIȚĂ s. (BOT.; Canna indica) cană.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROASCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.

TĂRTĂCUȚĂ s. v. cap.

broască (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).

Alocasia indica (Roxb.) Schott. Specie cu spadice înalt pînă la 20 cm, spata la bază tubulară, apoi plată, lungă de cca 23 cm. Frunze triunghiulare, pînă la 80 cm lungime, verzi. Pețiol viguros, înalt pînă la 1 m, iar tulpina poate atinge 2 m.

Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).

Coccinia cordifolia (L.) Cogn. [syn. C. indica Wight et Arn; Cephalandra indica (Wight et Arn.) Naud]. Specie ce înflorește vara. Flori de obicei mari, albe, solitare, campanulate, dioice, în afară glabre, în interior pubescente, cele femele fără sepale, 3 stamine, stil alungit, corolă campanulată, cu 5 lobi. Fruct lunguieț, (5-6 cm lungime, 2,5-3 cm grosime), bacă de culoare roșie cu miez roșu, sămînță albă. Frunze mici, lobate, cordiforme, puțin lucioase, verucos- punctate, scurt-pețiolate, nepubescente sau, pe partea superioară, cu păr aspru, pe partea inferioară, spre bază, glanduloase. Plantă erbacee, anuală, tulpină subțire (cca 2 m înălțime), la bază lemnificată, glabră, agățătoare prin cîrcei sau întinsă la suprafața solului, rădăcini tuberculoase.

Colocasia indica (Lour.) Hassk. Specie care iernează în sferă caldă. Tulpină de cca 2 m înălțime. Frunze (la vîrful tulpinii) mari, de un verde plăcut, lucitor, ovat-cordiforme, ascuțite, la bază împărțite în 2 lobi mari, rotunjiți.

Dillenia indica L. Specie cu flori albe. Fruct, bacă mare, verde, cărnoasă. Frunze (cca 0,50 m lungime) verzi-închis, pieloase, crestate, cu nervuri viguroase. Arbori cca 16 m înălțime, în țara de origine.

Lagerstroemia indica L.. Specie cu flori (33- 40 stamine, petale ondulate, cu vîrf lung) albe, roz seau purpur, în paniculă terminală. Frunze sesile sau aproape sesile, eliptice sau oblonge, caduce. Arbore pînă La 9 m înălțime sau arbust (PI. 44, fig. 260).

Mangifera indica L. Specie cu frunze de 20-35 cm lungime, rigide, puțin lucioase. Fruct comestibil.

Opuntia ficus-indica (L.) Mill. Specie care înflorește vara. Flori mari, galbene. Tufe înalte, erecte, ramificate, articulații ovate, oblonge, verzi-închis, plate, frunze de forma unor bractee roșietice, caduce. Glochide galbene cu 1-2 spini mici, albi. Fruct, bacă, galben, roșu, albicios, comestibil.

Plumbago indica L. (syn. P. rosea L.; P. coccinea Salisb.). Specie originară din India. Înflorește primăvara-iarna. Flori (stil pubescent la bază) roșii-stacojii sau roz-roșietice, cca 5 cm lungime, dispuse în spice de cca 45 cm lungime. Frunze eliptice sau alungite, lungi pînă la 10 cm, îngustîndu-se spre vîrf și bază. Plantă stufoasă la bază, iar spre vîrf puțin urcătoare. Tulpină zveltă, cu dungi.

Raphiolepis indica (L.) Lindl. Specie care înflorește în febr.-aug. Flori albe cu reflexe roz, glabre, în ciorchini rari. Frunze înguste, lanceolate, cu vîrf ascuțit, serate, glabre, subțiri. Arbust, de obicei sub 1 m.

Rosa chinensis Jacq. (syn. R. indica Lour.). Specie care înflorește în apr.-oct. Fiori albe, roz-deschis, purpurii, învoite, cca 4 om diametru. Frunze cu cîte 3-5 foliole, glabre, de la lat-ovate la lanceolate, lucioase, pînă la 6 cm lungime, stipele liniare, strîns lipite de pețiol. Arbust cu un număr redus de ghimpi rigizi. Are multe varietăți și soiuri.