incrustare sf [At: KLOPȘTOCK, F. 10 / V: în~ / Pl: ~tări / E: incrusta] 1 Împodobire a unui obiect, aplicând ornamente înfipte în scobituri anume făcute în suprafața lui. 2 (D. săruri dizolvate) Depunere sub formă de crustă pe pereții interiori ai unui obiect. 3 (Fig) Întipărire. 4 (Ccr) Incrustație (2).

INCRUSTÁRE, incrustări, s. f. Acțiunea de a (se) incrusta și rezultatul ei; (concretizat) podoabă obținută prin introducerea unui ornament în masa unui obiect; incrustație. Incrustări de sidef. – Variantă: încrustáre s. f.

INCRUSTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incrusta și rezultatul ei; (concr.) incrustație. [Var. încrustare s.f. / < incrusta].

incrusta [At: KLOPȘTOCK, F. 263 / V: în~ / Pzi: ~tez / E: fr incruster, lat incrustare] 1 vt A împodobi un obiect aplicând ornamente care se înfig în scobituri anume făcute în suprafața lui. 2 vr (D. săruri dizolvate) A se depune sub formă de crustă pe pereții interiori ai unei conducte, ai unui recipient, ai unui rezervor etc. 3 vr (Fig) A se întipări.

încrusta v vz incrusta

încrustare sf vz incrustare

INCRUSTÁ, incrustez, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma încrusta; cu privire la ornamente) A împlînta pe suprafața unui obiect; (cu privire la obiecte) a împodobi cu ornamente înfipte pe suprafață. Vase sculptate în lemn pe care sculptorul muncitor a încrustat scene din activitatea întreprinderii forestiere la care lucrează. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 374, 1/1. ♦ Fig. A întipări. Pe toate fețele era încrustată o desperare aprigă. REBREANU, R. II 230. 2. Refl. (Despre substanțe dizolvate în lichide) A se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc. – Variantă: încrustá vb. I.

INCRUSTÁ vb. I. 1. tr. A aplica înfigând pe suprafața unui obiect incrustații ornamentale pentru a-l împodobi. ♦ (Fig.) A întipări. 2. refl. (Despre substanțe) A se lipi puternic de suprafața, de pereții unei conducte, ai unui recipient etc. [Var. încrusta vb. I. / < fr. incruster, cf. lat. incrustare].

ÎNCRUSTÁ vb. I. v. incrusta.

ÎNCRUSTÁRE s.f. v. incrustare.

INCRUSTÁ vb. I. tr. a aplica pe obiecte incrustații. ◊ (fig.) a întipări. II. refl. (despre substanțe) a se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc. (< fr. incruster, lat. incrustare)

A SE INCRUSTÁ se ~eáză intranz. 1) (despre amintiri, fapte, întâmplări etc.) A se fixa rămânând pentru mai mult timp; a se întipări. Grozăviile războiului s-au incrustat în memorie. 2) (despre săruri dizolvate) A se depune sub formă de crustă pe pereții unui obiect (ai unui recipient, ai unei conducte, etc.) sau ai unui țesut. [Sil. in-crus-] /<fr. incruster, lat. incrustare^[1]

A INCRUSTÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, suprafețe) A ornamenta prin fixarea unor fragmente de metale prețioase sau de fildeș. 2) (amintiri, fapte, întâmplări etc.) A face să se incrusteze. [Sil. in-crus-] /<fr. incruster, lat. incrustare^[1]

incrustà v. 1. a acoperi cu ornamente băgate în suprafață: a incrusta o masă; 2. a aplica o substanță peste alta, a o introduce ca ornament: a incrusta aur în ivoriu; 3. a se acoperi cu o pătură pietroasă: cazonele se incrustează de var.

*incrustațiúne f. (lat. in-crustátio, -ónis). Acțiunea de a incrusta. Lucrare artistică incrustată. Strat de sare orĭ de peatră care se depune pe obĭectele care staŭ în apă sărată orĭ văroasă, pe părețiĭ cazanelor cu abur ș. a. – Și -áție.

*incrustéz v. tr. (lat. in-crustare, d. crusta, coajă). Lipesc (aplic) plăcĭ dintr’o substanță pe alta formînd desemne: a incrusta sedef pe abanos. Acoper c’un strat petros. V. refl. Mă lipesc tare de o suprafață. Mă acoper c’un strat petros. Fig. Mă întipăresc adînc: mincĭunile demagogilor s’aŭ incrustat în mintea cea simplă a țăranuluĭ. – Și încr-.

încrustéz, V. incrustez.

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustării; pl. incrustări^[1]

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză

incrustá vb., ind. prez. 1 sg. incrustéz, 3 sg. și pl. incrusteáză^[1]

INCRUSTÁRE s. incrustație. (O ~ de fildeș.)^[1]

INCRUSTARE s. incrustație. (O ~ de fildeș.)