INCONSISTENȚĂ s. f. 1. Lipsă de consistență, de soliditate. 2. (Log.) Caracteristică a unei mulțimi de enunțuri care implică logic o contradicție sau are consecințe contradictorii. – Din fr. inconsistance.

inconsistență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr inconsistance] 1 Lipsă de consistență, de soliditate. 2 (Log) Proprietate a unei formule sau teorii deductive de a fi în același timp adevărată și falsă.

INCONSISTENȚĂ s. f. Lipsă de consistență, de soliditate. – Din fr. inconsistance.

INCONSISTENȚĂ, inconsistențe, s. f. Lipsă de consistență, de soliditate.

INCONSISTENȚĂ s.f. 1. Lipsă de consistență, de soliditate. 2. (Log.) Proprietate a unor expresii de calcul logic de a fi false în orice interpretare. [Cf. fr. inconsistance].

INCONSISTENȚĂ s. f. 1. lipsă de consistență de soliditate. 2. (log.) proprietate a unor expresii de calcul logic de a fi false în orice interpretare. (< fr. inconsistance)

INCONSISTENȚĂ ~e f. Caracter inconsistent; lipsă de consistență. /<fr. inconsistance

*inconsisténță f., pl. e (d. consistență; fr. -stance). Lipsă de consistență. Fig. Inconsistența ideilor.

inconsistență s. f., g.-d. art. inconsistenței

inconsistență s. f., g.-d. art. inconsistenței

inconsistență s. f., pl. inconsistențe