8 definiții pentru inconștient (s.n.)

inconștient, ~ă [At: LM / P: ~ști-ent / V: ~nsci~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr inconscient] 1-2 smf, a (Om) care nu este conștient Si: (itî) inconștiu (1-2). 3-4 a, av (Care este făcut) fără participarea conștientă a voinței Si: (itî) inconștiu (3-4).

INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihică a omului de care el nu-și dă seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapă conștiinței. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.

INCONȘTIÉNT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. Lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ♦ (Despre acțiuni) Făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. // s.n. Activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. [Pron. -ști-ent. / cf. fr. inconscient].

INCONȘTIÉNT, -Ă I. adj. (și s. m. f.) 1. care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ◊ făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. II. s. n. activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. (< fr. inconscient)

*inconștiént, -énță, V. inconscient, -énță.

inconscient a. 1. ce se face fără a-și da seamă; 2. care n’are conștiință de sine. ║ n. filozofia inconscientului.

*inconsciént și (ob.) -știént, -ă adj. (fr. inconscient, după lat. in-cónscius). Care nu e conștient, care nu pricepe ce face: nebunu e inconscient. Făcut fără să-țĭ daĭ samă: fapt inconștient. S. n., pl. e Lucru despre care n’aĭ conștiință. Adv. În mod inconștient.

Intrare: inconștient (s.n.)
inconștient2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
  • silabație: -ști-ent
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inconștient
  • inconștientul
  • inconștientu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • inconștient
  • inconștientului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inconștient (s.n.)

  • 1. psihologie (La Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. filosofie (La E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare.
    surse: DEX '09
  • 3. limba franceză inconscient (după conștient).
    surse: DEX '09 DN

etimologie: