INCIZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgîrierea în adîncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

INCIZĂ s. f. 1. propoziție incidentă. 2. (arte) motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. 3. (muz.) subdiviziune a unei teme ritmico-melodice care poate constitui elementul de bază pentru o dezvoltare ulterioară. (< fr. incise)

inciză f. propozițiune cu sens complet ce figurează în mijlocul unei alte propozițiuni mai importante.

*incíză f., pl. e (fr. incise, it. inciso, d. lat. in-cisum, part. d. in-cido, -cídere, a tăĭa în. V. inciziune). Mică propozițiune care formează un înțeles a parte și e aruncată în mijlocu alteĭa maĭ importante: baniĭ, zice înțeleptu, nu te fac fericit. Muz. Grupă de note care formează un fragment de ritm.

inciză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incizei; pl. incize

inciză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incizei; pl. incize

inciză s. f., g.-d. art. incizei; pl. incize

inciză (fr. incise; it. inciso), termen împrumutat din metrică (2), indicând subdiviziunea unei teme ritmico-melodice care poate constitui elementul de bază pentru odezvoltare (1) ulterioară. Acest mic nucleu, ca element primar în compoziție (1), este reprezentat de un avânt (thesis*) și un repaos (arsis*) produs pe durata unui timp (1, 2) începând cu subdivizarea neaccentuată a acestui timp și terminând cu subdiviziunea accentuată a timpului următor.