11 definiții pentru incident (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

incident, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. I, 52 / V: (înv) ~e sn / Pl: ~nți, ~e / E: fr incident] 1 sn Întâmplare neașteptată care apare în cursul desfășurării unei acțiuni. 2 sn (Îs) ~ de frontieră Ciocnire armată între grănicerii a două state vecine. 3 sn (Fig) Dificultate. 4 sn (Lit) Eveniment intercalat în acțiunea principală a unei drame, epopei, roman etc., care poate influența desfășurarea conflictului. 5 sn (Jur) Obiecție secundară și neașteptată ridicată în cursul unui proces de către una dintre părți. 6 sn (Jur; îe) A ridica un ~ A interveni în dezbaterea unui proces cu o problemă accesorie pentru a împiedica sau a întârzia terminarea procesului. 7-8 sf, a (Grm) (Propoziție) intercalată între părțile altei propoziții sau fraze. 9 a (Fiz; îs) Rază ~ă Rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii.

INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

INCIDÉNT2, -Ă, incidenți, -te, adj. 1. (Gram., despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții (sau fraze). Propoziție incidentă. Cuvînt incident. 2. (Fiz.; mai ales în expr.) Rază incidentă = rază care cade pe suprafața unui corp.

INCIDÉNT, -Ă adj. 1. (Despre cuvinte, propoziții) Intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. Rază incidentă = rază care atinge o suprafață într-un anumit punct. [Cf. fr. incident, it. incidente].

INCIDÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre cuvinte, propoziții) intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. (despre fascicule de radiații) care atinge o suprafață într-un anumit punct. II. s. n. 1. eveniment neașteptat, neplăcut, care survine în timpul unei activități. ◊ greutate, dificultate. 2. (jur.) obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces. (< fr. incident)

INCIDÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) gram. (despre cuvinte, îmbinări de cuvinte, propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze, neavând legături sintactice cu acestea. 2) fiz. (despre raze, fascicule de lumină) Care cade pe suprafața unui corp intersectându-l. /<fr. incident, lat. incidens, ~ntis

*incidént, -ă adj. (lat. incídens, -éntis, d. in-cido, -cídere, a cădea în, d. cádere, a cădea. V. ac-cident). Care cade pe o suprafață: raze incidente. Care se întîmplă în cursu uneĭ afacerĭ: chestiune incidentă. Gram. Propozițiune incidentă, care o taĭe în doŭă pe alta ca să-ĭ completeze înțelesu, începe cu care, cînd, unde ș. a. și e separată tot-de-a-una pin virgule, ca: Traian, care a fost un împărat roman, a cucerit Dacia. S. n., pl. e. Acțiune secundară într’o dramă, într’un romanț. Lucru de care se leagă un avocat orĭ procuroru într’un proces cînd e vre-un vițiŭ de formă orĭ vrea să șicaneze.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incidént1 adj. m., pl. incidénți; f. incidéntă, pl. incidénte

incidént adj. m., pl. incidénți; f. sg. incidéntă, pl. incidénte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INCIDÉNT, -Ă adj. (cf. fr. incident): în sintagmele cuvânt incident, construcție incidentă, parte de propoziție incidentă și propoziție incidentă (v.).

Intrare: incident (adj.)
incident1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incident
  • incidentul
  • incidentu‑
  • incidentă
  • incidenta
plural
  • incidenți
  • incidenții
  • incidente
  • incidentele
genitiv-dativ singular
  • incident
  • incidentului
  • incidente
  • incidentei
plural
  • incidenți
  • incidenților
  • incidente
  • incidentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incident (adj.)

  • 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Propoziție incidentă. Cuvânt incident.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre fascicule de radiații) Care atinge o suprafață într-un anumit punct.
    surse: MDN '00
    • 2.1. fizică (în) sintagmă Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: