inaugurare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 84 / Pl: ~rări / E: inaugura] 1 Deschidere solemnă a activității unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc. Si: (rar) inaugurat¹ (1), (înv) inaugurație (1). 2 (Pgn) Marcare a începutului unei activități, unui domeniu Si: (rar) inaugurat¹ (2), (înv) inaugurație (2). 3 (Spc) Dezvelire solemnă a unui monument Si: (rar) inaugurat¹ (3), (înv) inaugurație (3).

INAUGURARE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura; deschidere solemnă sau dare în folosință a unei construcții, a unei lucrări etc. Inaugurarea Teatrului Național în 1852 s-a făcut într-o atmosferă solemnă, dar fără prea mare trîmbițare, fără discursuri. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 1/5. Dimineața, două inaugurări: linia dublă de descărcare a minereului a fost dată în folosință, iar furnalul ce stătuse stins zece ani a fost pus în mișcare. CĂLUGĂRU, O. P. 449. ♦ Dezvelirea unui monument. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statua încă din viață și a prezida la inaugurarea ei. CARAGIALE, O. II 35. Am cea mai mare dorință de-a asista la inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare. ALECSANDRI, S. 129. – Pronunțat: -nau-.

INAUGURARE s.f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei; deschidere; începere. [Pron. i-nau-. / < inaugura].

INAUGURARE ~ări f. 1) v. A INAUGURA. 2) Ceremonie prin care se inaugurează ceva (un așezământ, o instituție, o expoziție etc.). /v. a inaugura

*inaugurațiúne¹ f. (lat. inaugurátio, -ónis). Acțiunea de a inaugura. Ceremonia acesteĭ acțiunĭ. – Și áție, dar maĭ des -áre.^[1]

inaugurare (desp. i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurării; pl. inaugurări

!inaugurare (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurării; pl. inaugurări

inaugurare s. f. (sil. mf. in-), g.-d. art. inaugurării; pl. inaugurări

INAUGURARE s. 1. deschidere, începere. (~ stagiunii.) 2. v. vernisaj. 3. v. dezvelire.

INAUGURARE s. 1. deschidere, începere. (~ stagiunii.) 2. vernisaj, vernisare. (~ expoziției.)