IMORALISM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. – Din fr. immoralisme.

imoralism sm [At: DEX / Pl: (rar) ~e / E: fr immoralisme] Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale dintr-o epocă dată, negând prin aceasta morala însăși.

IMORALISM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale dintr-o epocă dată, negând prin aceasta morala însăși. – Din fr. immoralisme.

IMORALISM s.n. Concepție (susținută mai ales de Nietzsche și Gide) care preconizează încălcarea și negarea normelor și a principiilor morale. ♦ Atitudine opusă față de tot ceea ce în mod obișnuit este considerat moral. [< fr. immoralisme].

IMORALISM s. n. 1. doctrină care preconizează încălcarea principiilor și a normelor morale. 2. dispreț față de tot ceea ce este considerat moral. (< fr. immoralisme)

IMORALISM n. Concepție care promovează nerespectarea principiilor și normelor morale. /<fr. immoralisme

imoralism s. n.

imoralism s. n.

imoralism s. n.

IMORALÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Teorie a lui Nietzsche, potrivit căreia morala ar trebui înlocuită printr-o scară de valori diferită de cea curentă, instaurând uneori chiar valori răsturnate, pe dos, față de cele acceptate în mod obișnuit. Nietzsche însuși a folosit inițial termenul de i., în 1888, când intenționa să dea celei de-a treia părți din lucrarea „Voința de putere” titlul: „Imoralistul. Critica celei mai nefaste specii de ignoranți: Morala”.