ILUMINISM s. n. 1. Perioadă din gândirea europeană (sec. XVIII) reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune, prin accentuarea rațiunii și experienței, neîncrederea față de autoritatea tradițională, cristalizarea idealurilor societății liberale și democratice; luminism². 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

iluminism sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~e / E: fr illuminisme] 1 Curent ideologic și cultural antifeudal din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și perfecționarea morală prin răspândirea culturii, a „luminii” în popor. 2 Concepție religioasă care afirmă existența inspirațiilor directe de la divinitate.

ILUMINISM s. n. 1. Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase; luminism². 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

ILUMINISM s. n. Curent filozofic din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale prin răspîndirea culturii în popor.

ILUMINISM s.n. 1. Curent de gîndire raționalist din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și perfecționarea morală prin răspîndirea culturii („luminii”) în popor; luminism. 2. Concepție religioasă care afirmă existența inspirațiilor directe de la divinitate. [< fr. illuminisme, it. illuminismo].

ILUMINISM s. n. 1. mișcare ideologică și cultural-literară din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și perfecționarea morală prin răspândirea științei și culturii în popor; luminism². 2. concepție religioasă care afirmă existența inspirațiilor directe de la divinitate. (< fr. illuminisme)

ILUMINISM n. (în sec. XVIII-XIX) Mișcare ideologică și culturală antifeudală care consideră că societatea poate regenera prin răspândirea culturii în popor. /<it. illuminismo

*iluminízm n., pl. e. Opiniunile himerice ale iluminaților.

iluminism (concepție religioasă) s. n.

iluminism (concepție religioasă) s. n.

iluminism s. n.

Iluminismul (mișcare culturală) s. n. propriu art., neart. Iluminism (în ~)

Iluminismul (mișcare culturală) s. propriu n.

ILUMINISM s. luminism. (~ul Școlii ardelene.)

iluminism s. n. 1. Concepție religioasă, susținută de Böhme, Swedenborg, Saint-Martin, Weisshaupt și alții, care preconizează iluminarea lăuntrică a omului de către Dumnezeu. 2. Mișcare ideologică și culturală antifeudală din sec. 18-19, care urmărea emanciparea cultural-spirituală a societății prin răspândirea culturii în mase; luminism. – Din fr. illuminisme.

ILUMINÍSM (< fr., lat.) s. n. Curent filozofic și religios, apărut în sec. 18-19 în țările Europei, Americii de Nord și de Sud, reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune. Inspirat din neoplatonism, mistica renană (Meister Eckhart, Tauler), alchimie și Cabală, și-a aflat deplina expresie în sec. 18. Reprezentanții săi, influențați de teozoful Jakob Boeme (Emanuel Swedenborg, William Blake, Louis Claude de Saint-Martin) înfățișează raporturile dintre Dumnezeu și om dintr-o perspectivă dualistă, făcând distincția între o lume spirituală interioară și lumea vizibilă exterioară, precum și între spirit și literă, cea din urmă fiind veșnic supusă erorii și multiplicității. Trecerea de la materialitatea literei către spiritualitate se poate face fie printr-o interpretare adecvată a semnelor exterioare, fie folosind capacitățile „imaginației creatoare”, căci, spun iluminiștii, omul descoperă înlăuntrul său propriu-i infern și propriu-i paradis. Influențe ale i. se întâlnesc în romantism și, într-o mai mică măsură, la Baudelaire, Nerval, Henri Corbin și C.G. Jung. Bazat pe încrederea deplină în capacitatea rațiunii de a explica lumea și de a rezolva problemele sociale și politice, i. a promovat o analiză critică a oricărei forme de autoritarism, în special a absolutismului monarhic. Concepția despre lume a i. a fost sintetizată în „Enciclopedia franceză” (1751-1780). Către sfârșitul sec. 18, ideile i. au pătruns în Țările Române prin opera de culturalizare întreprinsă de unii clerici și cărturari (Iacov Stamati, Chesarie Râmniceanul), prin creația literară a unor scriitori (Văcăreștii, C. Conachi, D. Golescu) și îndeosebi prin mișcarea culturală și ideologică a Școlii Ardelene. Se mai numește luminism.