ILIR, -Ă, iliri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Ilirii sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria ori la iliri. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită în vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).

ilir, ~ă [At: TDRG / Pl: ~i, ~e / E: drr Iliria] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația de bază a vechii Ilirii, regiune din zona muntoasă de pe partea estică a Mării Adriatice. 3-4 smf, a (Persoană) care era originară din vechea Ilirie. 5 smp Popor care locuia pe teritoriul vechii Ilirii. 6-7 a Care aparține (Iliriei sau) ilirilor (5). 8-9 a Referitor (la vechea Ilirie sau) la iliri (5). 10 sf Limbă indo-europeană vorbită în vechea Ilirie.

ILIR, -Ă, iliri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Ilirii sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria sau la iliri. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită în vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).

ILIR, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al unei populații de pe țărmul Mării Adriatice. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în antichitate de iliri. (cf. Iliria)

ILIR² ~ă (~i,~e) m. și f. ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iliriei. /Din Iliria n. pr.

iliri m. pl. popor din familia tracă, ai căror ultimi descendenți se consideră Albanezii.

ilir adj. m., s. m., pl. iliri; adj. f., s. f. iliră, pl. ilire

ilir adj. m., s. m., pl. iliri; adj. f., s. f. iliră, pl. ilire

ilir s. m., adj. m., pl. iliri; f. sg. iliră, g.-d. art. ilirei, pl. ilire

ILÍRI (< n. pr. Iliria) s. m. pl. (În Antichitate) Denumirea unui grup de triburi indo-europene care au populat partea de NV a Pen. Balcanice (dalmați, panoni ș.a.) și partea de SE a Pen. Apeninice (iapigi, mesapi ș.a.). Au fost supuși de romani și romanizați (sfârșitul sec. 3-sfârșitul sec. 1 î. Hr.). V. Iliria.