iglu sn [At: DEX / V: ~lou / Pl: ~uri / E: fr iglou] Colibă din blocuri de gheață în care locuiesc eschimoșii în regiunile polare. corectat(ă)

IGLU s.n. Colibă făcută din gheață și din zăpadă, care se întîlnește în ținuturile polare. ♦ Adăpost în formă de cupolă, construit din blocuri de zăpadă suprapuse. [Var. iglou s.n. / < fr. igloo < cuv. eschimos].

IGLU s. n. colibă din gheață și zăpadă, în ținuturile polare. (< fr., engl. igloo)

iglou sn vz iglu

IGLOU s.n. v. iglu.

iglu (desp. i-glu) s. n., art. igluul; pl. igluuri

iglu (i-glu) s. n., art. igluul; pl. igluuri

iglu s. n. (sil. -glu), art. igluul; pl. igluuri

ÍGLU (< fr.; cuv. eschimos) s. n. Locuință de plan circular făcută din blocuri de gheață și zăpadă, caracteristică eschimoșilor din regiunile polare, care acoperă, uneori, o structură portantă din oase de balenă și ai cărei pereți interiori sunt, câteodată, căptușiți cu piei. Aerisirea și evacuarea fumului se face printr-o deschizătură aflată în partea de sus a i. În i. se intră printr-un coridor scund și lung.