12 definiții pentru ic (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).

IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).

ic1 sn [At: ECONOMIA, 129/20 / Pl: ~uri / E: mg ik] (Reg) 1 Pană de lemn cu diverse întrebuințări. 2 Pană de despicat lemne. 3 Fâșie îngustă de pământ.

IC, icuri, s. n. (Regional) Pană (de despicat lemne).

IC ~uri n. reg. Pană pentru despicat lemne sau pentru a fixa unele piese sau elemente de construcție. /<ung. ik

ic n. Tr. pană de despicat lemne. [Ung. IK].

ic n., pl. urĭ (ung. ik și ek). Trans. Pană (de despicat lemnu). V. ichĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)

IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ic (ícuri), s. n. – Pană de despicat lemne. Mag. ik (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). – Der. icui, vb. (a pune o pană, a înțepeni).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ic, icuri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar, 1980: 108). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. ik (lit. ék) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

ic, -uri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar 1980: 108). – Din magh. ik, germ. Zwickel.

Intrare: ic (s.n.)
ic1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ic
  • icul
  • icu‑
plural
  • icuri
  • icurile
genitiv-dativ singular
  • ic
  • icului
plural
  • icuri
  • icurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ic (s.n.)

  • 1. regional Pană de despicat lemne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: