iavașa sf [At: ENC. VET. 92 / V: (reg) iabașa, ievașa / Pl: ~le / E: tc yevașa] (Tcm) 1 Instrument în formă de clește sau de laț cu care se strânge botul animalelor (pentru a le imobiliza) atunci când sunt supuse unor operații dureroase. 2 (Iuz) Ochelari cu lentilele prinse între ele de un arc. 3 (Înv; îe) A-i atârna cuiva iabașa de nas A domina pe cineva. 4 (Îae) A păcăli pe cineva.

IAVAȘA, iavașale, s. f. Dispozitiv, în formă de clește sau de laț, cu care se strînge buza superioară a animalelor mari cînd sînt supuse unor operații dureroase.

IAVAȘA ~le f. Unealtă (în formă de clește sau de laț) cu care se prinde buza de sus sau urechea unui animal mare, pentru a-l stăpâni în timpul efectuării unei operații dureroase (marcat, potcovit etc.). [Art. iavașaua] /<turc. yavaș

iavașà f. 1. clește de apucat nasul calului când se potcovește; 2. fig. păcălit, ținut în frâu: acum ești cu iavașaua de nas ISP. [Turc. YAVAŠA]; 3. ochelari: puneți iavașaua și citește.

ĭavașá, V. ĭabașa.

iabașa sf vz iavașa

ievașa sf vz iavașa

varșa sf vz iavașa

ĭabașá și ĭavașá f. (turc. ĭavašá). Un fel de clește de apucat nasu cailor care nu staŭ liniștițĭ la potcovit (fr. morailles). Fig. A prinde pe cineva cu ĭabașaŭa de nas, a-ĭ pune cinghelu’n nas, a-l face să se miște cum vreĭ tu.

iavașa s. f., art. iavașaua, g.-d. art. iavașalei; pl. iavașale

iavașa s. f., art. iavașaua, g.-d. art. iavașalei; pl. iavașale, art. iavașalele

iavașa s. f., art. iavașaua, g.-d. art. iavașalei; pl. iavașale

iabașa (iabașale), s. f. – Instrument în formă de clește folosit la stăpînirea animalelor. – Var. iavașa. Tc. yevașa (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 945). Var. se folosește și în Arg., cu sensul de „ochelari”.

iabașa (iavașa), iabașale, s.f. (reg.) clește de lemn sau de fier cu care se apucă nasul cailor nărăvași când se potcovesc.