HĂȚ¹, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț.

hăț² sn [At: DOSOFTEI, V. S. 383 / V: (iuz) ghăț, hâț / Pl: ~uri / E: pbl hăț¹] 1 Parte a hamului alcătuită din curele lungi, prinse de inelele căpițelei, cu ajutorul căreia se conduc caii. 2 (Pan) Frânghie legată de căpăstru, cu ajutorul căreia se mână un animal de tracțiune. 3 (Îs) Cal din ~ Cal din stânga oiștii. 4 (Îe) A ține ~urile în mână A prelua conducerea. 5 (Îe) A scăpa ~urile din mână A pierde conducerea. 6 (Îe) A-i veni iapa la ~ A-i merge bine (cuiva). 7 (Îe) A ține (pe cineva) în ~uri A-și exercita autoritatea strictă asupra cuiva. 8 Laț. 9 Ștreang.

HĂȚ³ ! sau HÎȚ ! interj. 1 = HÎRȚ(l)²! și hîț! în sus, hîț! în jos, nu găsi ușa pe unde să iasă (ISP.); și hîț! în dreapta, hîț! în stînga, pînă descuie ușa omului (DLVR.) ¶ 2 Strigăt cu care se îndeamnă calul s’o apuce la dreapta.

HĂȚ² (mai adesea pl. HĂȚURI) sn. Curea sau frînghie lungă, făcînd parte din hamuri, cu ajutorul căreia se conduc caii înhămați (🖼 2522): apuc ~urile în mîna stîngă și m’arunc pe șăoaș (ALECS.): vizitii... cu ~urile în mînă, își petreceau vremea cu glume (I.-GH.).

HĂȚ¹, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț.

HĂȚ², hățuri, s. n. 1. (De obicei la pl.) Parte a hamului, care constă din curele (sau frînghii) mai lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. V. frîu, dîrlog. Suduie neîndemînatic, smucind de hățuri două vite flămînde. SAHIA, N. 47. A fluturat hățurile pe spinarea telegarilor și s-a dus mai departe. POPA, V. 166. Apuc hățurile în mîna stîngă și m-arunc pe șăoaș^[1]. ALECSANDRI, T. 52. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține în frîu, a struni. A lua hățurile în mînă = a prelua conducerea (unei întreprinderi, a unei afaceri etc.). A scăpa hățurile din mînă = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, într-o afacere etc.). 2. (Rar) Laț, juvăț. Te duc la spînzurătoare, chiar dac-ar trebui să merg și eu de hăț cu tine. SLAVICI, N. II 156.

HĂȚ ~uri n. mai ales la pl. Element de harnașament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. ◊ A ține în ~uri a ține din scurt pe cineva. A lua ~urile în mână a prelua conducerea. /cf. haț

hăț n. curea lungă dela frâul calului. [Origină necunoscută].

hăț n., pl. urĭ (rudă cu haț, înhaț). Pl. Curele pe care le țiĭ în mînĭ cînd mînĭ calu înhămat (numite în Munt. și cîmpurĭ).

hâț sn vz hăț³

HAȚ ! sau HĂȚ¹! interj. Exprimă gestul pe care-l face cineva spre a apuca, spre a înhăța ceva: eu atunci, haț ! de sumanul moșneagului (CRG.); nici una nici alta, haț ! un par și tronc ! în oale (SEV.): Hăț ! de barbă, ia-l de plete (SPER.).

hăț s. n., pl. hățuri

hăț s. n., pl. hățuri

hăț s. n., pl. hățuri

HĂȚ s. frâu. (Strânge ~ul și oprește calul.)

HĂȚ s. v. laț, ștreang.

hăț s. v. LAȚ. ȘTREANG.

HĂȚ s. frîu. (Strînge ~ și oprește calul.)

hăț, hățuri, s.n. Frâu, curea; depleu. – Din haț „indică o mișcare pentru a prinde sau a apuca”.

hâț¹, hâțuri, (hăț), s.n. – Frâu; depleu, hăț. – Probabil din hâț².

hâț¹, -uri, (hăț), s.n. – Frâu; depleu, hăț. – Probabil din hâț².