hap¹ i [At: CARAGIALE, S. V. 56 / E: fo] 1 Interjecție care exprimă mișcarea rapidă cu care se înghite ceva Cf haț. 2 (Îe) A face ~ A înhăța. 3 (Îe) A fi ~ pe cap Tocmai pe tocmai.

hap² sn [At: GORJAN, H. IV, 43/12 / Pl: ~uri / E: tc hap] 1 Pastilă. 2 (Îe) A înghiți ~ul (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut.

3) hap, a hăpá v. tr. (d. hap 2 și rudă cu vsl. hapati, bg. hapĭy, rus. hápatĭ, a apuca, ohápatĭ, a șterpeli, a fura; ngr. hápto, háfto, ung. happolni, germ. ol. happen, fr. happer, a apuca răpede. V. hapca, înhap, zăpsesc). Fam. Apuc și înghit răpede: cînele a hăpat carnea.