hădărău sn [At: KLEIN, D. 91/ Pl: ~raie / E: mg hadarό] 1-2 Hădărag (1, 3). 3 (Olt) Jujeu. 4 (Fig) Blendănău.

odărău^[1] sn vz hădărău

HĂDĂRAG sm. și ‼ (pl. -ge) sn., HĂDĂRĂU (pl. -raie) sn. 1 🚜 Lemnul cel mai scurt al îmblăciului cu care se lovesc grînele, cînd se îmblătesc (🖼 2497) ¶ 2 🏚 Titirez (la moară): moara hîrîia și hadaragul toată ziua pocănea în teică (sad.) ¶ 3 Olten. Un fel de jujeu ce se pune la gîtul porcului, ca să nu intre în grădini ¶ 4 Mold. 🐟 pl. Lemnele de la cele două capete ale năvodului, de care trag pescarii [comp. ung. hadaró].

hădărag m. 1. Tr. bățul scurt și gros al îmblăciului: fagi subțiri de hădăragi POP.; 2. Mold. lemnul volocului de care trag pescarii; 3. Mold. titirezul morii. [Și hădărău: ung. HADARÓ].

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.

hădărág și -răŭ, V. hadarag.

hădărău (reg.) s. n., art. hădărăul; pl. hădăraie

hădărău (reg.) s. n., art. hădărăul; pl. hădăraie

hădărău (piesă de moară) s. n., art. hădărăul; pl. hădăraie

HĂDĂRĂU s. v. jug, jujeu.

hădărău s. v. JUG. JUJEU.

hădărău, s.m. v. hădăraș.