herțeg sm [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 5 / V: ~ec / Pl: ~egi / E: mg herceg] (Înv) 1 Duce. 2 Voievod.

HERȚEG s.m. (Criș.) Prinț, voievod. Turburarea și sfada și uciderea hărțeaghilor. C 1692, 514^r. Că din tine va ieși h<e>rțeagul mieu. MISC. SEC. XVII, 40^v. ♦ (ȚR) Titlu dat domnilor Țării Românești care aveau feude în Transilvania. Un voievod ce l-au chemat Radu Negru-Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgaraș. GI, 1^v; cf. GI, 2^v. Variante: hărțeag (C 1692, 514^r), herțeag (MISC. SEC. XVII, 40^v). Etimologie: magh. herceg. Cf. t o p a r h.

hérțeg m. (ung. herceg, d. germ. herzog, duce, comandant). Vechĭ. Duce (doc. d. 1439. Ĭorga, Negoț, 245).

herțec sm vz herțeg

herțeg (-gi), s. m. – Duce, voievod. – Var. herțog. Germ. Herzog, direct var. și prin intermediul mag. herceg. Sec. XVII, înv.

HÉRȚEG (< germ.) s. m. Titlu adăugat de la titulatura domnilor Țării Românești care stăpâneau ținuturile Amlașului și Făgărașului din Transilvania; persoană având acest titlu.