HERȚEG s.m. (Criș.) Prinț, voievod. Turburarea și sfada și uciderea hărțeaghilor. C 1692, 514^r. Că din tine va ieși h<e>rțeagul mieu. MISC. SEC. XVII, 40^v. ♦ (ȚR) Titlu dat domnilor Țării Românești care aveau feude în Transilvania. Un voievod ce l-au chemat Radu Negru-Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgaraș. GI, 1^v; cf. GI, 2^v. Variante: hărțeag (C 1692, 514^r), herțeag (MISC. SEC. XVII, 40^v). Etimologie: magh. herceg. Cf. t o p a r h.