11 definiții pentru harhăt harcăt harhat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

harhăt sn [At: IORGA, C. I. II, 205 / Pl: ~e / E: fo] (Reg) 1 Zgomot produs de oameni vorbind deodată. 2 Țipete. 3 Ceartă zgomotoasă.

HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Gălăgie (produsă de strigăte, de glasuri amestecate), hărmălaie. [Var.: hárcăt s. n.] – Onomatopee.

HÁRHĂT ~e n. rar Zgomot mare produs de mai multe persoane care vorbesc concomitent. /Onomat.

HÁRHAT, harhate, s. n. (Mold.) Gălăgie, larmă, hărmălaie. Mă întorceam ca un om cumsecade spre casă,cînd, iaca, într-o crîșmă aud un harhat, ș-un cîntec, ș-o beție,mînia lui dumnezeu! SADOVEANU, O. VI 297. – Variante: hárcăt (SBIERA, P. 9), hárhăt s. n.

HÁRCĂT, harcăte, s. n. V. harhăt.

hárhat n., pl. e (imit. înrudit cu pol. charcha, charkać, rut. hárkati, a tuși scuipînd, a face hórca-hórca. V. și hórcăĭ și forfot). Mold. Iron. Conversațiune între Jidanĭ. Fig. Hărmălaĭe: se auzea un harhat jidănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

hárhăt s. n., pl. hárhăte

Intrare: harhăt
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harhăt
  • harhătul
  • harhătu‑
plural
  • harhăte
  • harhătele
genitiv-dativ singular
  • harhăt
  • harhătului
plural
  • harhăte
  • harhătelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harcăt
  • harcătul
  • harcătu‑
plural
  • harcăte
  • harcătele
genitiv-dativ singular
  • harcăt
  • harcătului
plural
  • harcăte
  • harcătelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harhat
  • harhatul
  • harhatu‑
plural
  • harhate
  • harhatele
genitiv-dativ singular
  • harhat
  • harhatului
plural
  • harhate
  • harhatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

harhăt harcăt harhat

  • exemple
    • Mă întorceam ca un om cumsecade spre casă, – cînd, iaca, într-o crîșmă aud un harhat, ș-un cîntec, ș-o beție, – mînia lui dumnezeu! SADOVEANU, O. VI 297.
      surse: DLRLC

etimologie: