HALICI = ALICI.

HĂLI HALI (-lesc) vb. tr. 1 A apuca repede; a înghiți repede și cu lăcomie: vede... un boț de mămăligă... odat’o și halește și nu zice nimica (Crg.) ¶ 2 A bate mingea [rut. halvty].

HALI, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hăli vb. IV.

HĂLI vb. IV v. hali.

A HĂLI ~esc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti

hălì v. Mold. 1. a prinde mingea în sbor; 2. a apuca repede: odată și hălește mămăliga CR. [Ceh. HALITI, a aruncà mingea, termen de joc cu sensul generalizat].

hăli (-lesc, -it), vb. – 1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.

hăli, hălesc v. t. (intl.) a fura.