15 definiții pentru halcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

halcă1 sf [At: LB / Pl: hălci și (înv) ~lce / E: mg halk] 1 Despicătură groasă de lemn. 2 Bucată mare dintr-un întreg Cf dărab, hartan. 3 Bucată mare de carne (din coastă). 4 Codru de pâine, de mămăligă sau de brânză. 5 Bucată mare de pământ arabil. 6 (Reg) Jumătate dintr-un bostan sau castravete. 7 (Trs) Parcelă mică și îngustă de teren.

halcă2 sf [At: CADE / Pl: hălci / E: nct] (Reg) Larmă.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509. Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132. Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174. ♦ Fig. Bucată de pămînt. I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.

HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka

halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne, carne, cașcaval ș. a. V. codru.

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci

hálcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÁLCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)

HALCĂ s. ciozvîrtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mîncat o ~ de miel.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hálcă (hắlci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).

Intrare: halcă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halcă
  • halca
plural
  • hălci
  • hălcile
genitiv-dativ singular
  • hălci
  • hălcii
plural
  • hălci
  • hălcilor
vocativ singular
plural

halcă

  • 1. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment.
    exemple
    • Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509.
      surse: DLRLC
    • Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132.
      surse: DLRLC
    • Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Bucată de pământ.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.
        surse: DLRLC

etimologie: