11 definiții pentru halat (sculă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

halat1 sn [At: MARIAN, S. R. II, 207 / Pl: ~uri și ~e / E: bg халат, srb alat, tc alat] 1 (reg) Unealtă de plugărie Cf călai, ciocâltău, ciopoc, hăltei, hinteu, tacâm. 2 (Pex) Unealtă specifică unei meserii. 3 Accesoriu de vânătoare. 4 (Csc) Obiecte ale gospodăriei Cf alat1, olat.

HALÁT2, halaturi, s. n. (Regional) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. De pe arme și celelalte halaturi ce le mai aveau la sine se cunoșteau că trebuie să fie vînători. MARIAN, O. I 295.

HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HALÁT s. v. instrument, sculă, unealtă, ustensilă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.

halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].

2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.

3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s’o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s’aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halát (sculă, funie) s. n., pl. haláturi

halat s. v. INSTRUMENT. SCULĂ. UNEALTĂ. USTENSILĂ.

Intrare: halat (sculă)
halat2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halat
  • halatul
  • halatu‑
plural
  • halaturi
  • halaturile
genitiv-dativ singular
  • halat
  • halatului
plural
  • halaturi
  • halaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halat (sculă)

etimologie: