halat¹ sn [At: MARIAN, S. R. II, 207 / Pl: ~uri și ~e / E: bg халат, srb alat, tc alat] 1 (reg) Unealtă de plugărie Cf călai, ciocâltău, ciopoc, hăltei, hinteu, tacâm. 2 (Pex) Unealtă specifică unei meserii. 3 Accesoriu de vânătoare. 4 (Csc) Obiecte ale gospodăriei Cf alat¹, olat.

HALAT³ sn. mai adesea HALATURI Halat. Mold. Bucov. Băn. 🔧 Unelte, scule: ~urile de țesut (vor.); foiul, ilăul și toate ~urile de care avea trebuință (sev.) [tc. alat],

HALAT², halaturi, s. n. (Regional) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. De pe arme și celelalte halaturi ce le mai aveau la sine se cunoșteau că trebuie să fie vînători. MARIAN, O. I 295.

HALAT², halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.

halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].

2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.

3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s’o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s’aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).

1) olát, V. halat 2.

halat (sculă, funie) s. n., pl. halaturi

halat (halaturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.

HALAT s. v. instrument, sculă, unealtă, ustensilă.

halat s. v. INSTRUMENT. SCULĂ. UNEALTĂ. USTENSILĂ.