HAITIȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

haitiș, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. II, 701 / V: ~teș, hăi~ / Pl: ~i, ~e / E: cf mg hajtani „a îndoi”] 1 a (D. vite) Care merge crăcănat, aruncând picioarele în lături. 2 a Care merge aplecat într-o parte. 3 a (D. oameni) Care are picioarele strâmbe, cu genunchii apropiați și gleznele depărtate. 4 a (D. oameni) Care are genunchii depărtați și gleznele apropiate. 5 a (D. obiecte) Frânt în formă de unghi. 6 av În mod întortocheat. 7 av În mod sucit.

HAITIȘ adj. 1 🐕 Se zice despre bou, cînd merge crăcănat, aruncînd un picior sau amîndouă în laturi ¶ 2 Despre oameni, ale căror picioare sînt astfel conformate, încît genunchii se ating, iar fluierele și glesnele sînt depărtate: mergea mai repede cu picioarele lui ~e, decît ar fi mers altul cu picioarele drepte (gn.).

HAITIȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor strâmbă, curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

HAITIȘ, haitișe, adj. n. (Despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor strîmbă, curbată sau piezișă. Avea picioarele haitișe, parcă ar fi fost îndoite de călărie. La TDRG. Nu ți-aduci tu aminte ce lung era Lam- brior, ce subțire, ce mîni ciotoroase și ce picioare lungi și haitișe avea? HOGAȘ, H. 61. ◊ Fig. Ar sămăna, parcă, a ceva sucit, haitiș, subțire, ciotoros și lung. HOGAȘ, DR. II 119. ♦ (Adverbial) În poziție strîmbă, sucită. Dă o ață să-i împiedecăm picioarele, uit’te cum stau haitiș. CONTEMPORANUL, V_I 296.

haitiș a. se zice de bou când merge crăcănat, aruncând un picior sau amândouă dinapoi în lături. [Lit. cu picioarele sucite ca câinii de haită]. ║ n. haită mare.

háĭtiș, -ă adj. (d. haĭt, haĭtă). Est. Sucit, întors, îndoit de la genunchĭ spre partea de afară (leŭcaș): picĭoare haĭtișe. A umbla haĭtiș, a șovăi, a călca strîmb. V. scalîmb.

haiteș, ~ă a, av vz haitiș

hăitiș a, av vz haitiș

fáĭdoș, háĭdoș (nord) și háĭtoș (Ml.), -ă adj. (cp. cu ung. fajt, fajta, fel, soĭ, rasă, adică „de bun soĭ”). Fam. De bun soĭ, robust: om, boŭ haĭdoș. Bz. (faĭdoș). Elegant: rochie faĭdoșă. – În Gr.S. 1937, 246, háĭteș (Dolj), robust. V. faĭeș.

háĭteș, V. faĭdoș.

haitiș (desp. hai-) (reg.) adj. m., pl. haitiși; f. haitișă, art. haitișa, pl. haitișe

haitiș (reg.) adj. m., pl. haitiși; f. haitișă, art. haitișa, pl. haitișe

haitiș adj. m. (sil. hai-), pl. haitiși; f. sg. haitișă, pl. haitișe