GÂDILĂTURĂ, gâdilături, s. f. Gâdilare; senzație particulară provocată cuiva prin gâdilare. [Var.: gâdilitură s. f.] – Gâdila + suf. -ătură.

gâdilătură sf [At: COSTINESCU / V: ~ilit~ / Pl: ~ri / E: gâdila + -tură] 1 Gâdilare (1). 2 Senzație particulară produsă cuiva prin gâdilare (1). 3 (Pex) Provocare a râsului fără voie prin gâdilare (1) Si: gâdilici (1).

GÂDILĂTURĂ, gâdilături, s. f. Faptul de a gâdila; senzație particulară provocată cuiva prin gâdilare. [Var.: gâdilitură s. f.] – Gâdila + suf. -ătură.

gâdilitură sf vz gâdilătură

GÎDILĂTURĂ, gîdilături, s. f. Senzație provocată prin gîdilare. Senzația reală că sînt privit îmi pare ca un fel de gîdilătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 420. – Variantă: gîdilitură s. f.

GÎDILITURĂ s. f. v. gîdilătură.

gădilătură f. 1. acțiunea de a gădilà; 2. efectul gădilării; 3. fig. impresiune plăcută.

gîdilătúră f., pl. ĭ. Vest. Rezultatu gîdilăriĭ. – În est gîdilitură.

gâdilătură s. f., g.-d. art. gădilăturii; pl. gâdilături

gâdilătură s. f., g.-d. art. gădilăturii; pl. gâdilături

gâdilătură s. f., g.-d. art. gâdilăturii; pl. gâdilături

GÂDILĂTURĂ s. v. gâdilare.

GÎDILĂTURĂ s. gîdilare, gîdilat.