14 definiții pentru gușter (gât, boală) gâșter gășter


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușter [At: H I 262 / V: guștere, guștire, guștir, gășter / Pl: ~i, ~e / E: srb gušter] 1 sm Specie de șopârlă veninoasă de culoare verde, galbenă sau neagră, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). 2 sm (Fig) Om perfid. 3 sn (Mpp) Boală a laringelui la copii (însoțită de apariția unor membrane false pe căile respiratorii), manifestată prin sufocare și tuse răgușită Si: crup2 (1). 4 sn (Reg) Gâtlej. 5 sn (Reg) Esofag. 6 sn (Reg) Uvulă. 7 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., scr. gušter.

GÚȘTER, gușteri, s. m. 1. Specie de șopîrlă de culoare verde, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). Puii ei... erau balauri, șerpi, nevăstuici, ciuhurezi, șopîrle, năpîrci și gușteri. ISPIRESCU, L. 348. Toate lighioanele... ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. Termen de ocară pentru oameni. Auzi, gușterul de ciocoi! Cică e dreptul lui! DUMITRIU, B. F. 67. Aha, gușter bătrîn, va să zică tu îl trimiteai să fure? PAS, Z. I 200. 2. (Regional) Gîtlej; esofag. Pe urmă, după alt răstimp, a bolborosit din gușter. SADOVEANU, N. p. 89. ♦ Omușor. (Atestat în forma regională gîșter) Nu striga... are să-ți sară gîșterul. CAMILAR, N. II 299. 3. (Med. pop.) Crup. – Variantă: (regional) gî́șter s. m.

GUȘTER s. n. (Mold.) Gîtlej. Că miiare cură din budzele a muiarea curvă carea pînă la o vreame îndulceaște gușterul său. DP, 16r. Etimologie: bg., scr. gušter. Cf. g î r l a n, g î r t a n, g u ș ă.

gușter m. 1. șopârlă mare verde (Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej: măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor: căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf. broaște, scrofule)].

gúșter m. (vsl. gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg. gušter, sîrb. gušter, gušterica, rus. ĭaščerica, ngr. gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (lacérta viridis). Angină difterică (V. angină).

*angínă f., pl. e (lat. angina). Med. Inflamațiunea gîtuluĭ. Angină difterică, o boală grea caracterizată pin unflarea amigdalelor, acoperirea lor cu o membrană albă, apoĭ gălbie, tuse, paliditate și amețeală. (Pop. bolfe și șopîrlaiță). Cînd se întinde la faringe e și maĭ gravă. (Se maĭ numește și crup și gușter). – Ob. anghină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gúșter2 (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

gúșter (gâtlej, boală la copii) s. n., pl. gúștere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GÚȘTER s. v. beregată, crup, esofag, gâtlej, luetă, omușor, uvulă.

gușter s. v. BEREGATĂ. CRUP. ESOFAG. GÎTLEJ. LUETĂ. OMUȘOR. UVULĂ.

Intrare: gușter (gât, boală)
gușter2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gușter
  • gușterul
  • gușteru‑
plural
  • guștere
  • gușterele
genitiv-dativ singular
  • gușter
  • gușterului
plural
  • guștere
  • gușterelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gâșter
  • gâșterul
  • gâșteru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • gâșter
  • gâșterului
plural
vocativ singular
plural
gășter2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gășter
  • gășterul
  • gășteru‑
plural
  • găștere
  • gășterele
genitiv-dativ singular
  • gășter
  • gășterului
plural
  • găștere
  • gășterelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gușter (gât, boală) lacerta gâșter gășter

etimologie: