grănicer sm [At: (a. 1862) IORGA S.D. XIII, 135 / V: (reg) ~ițer^[1] / Pl: ~i / E: graniță + -er] Militar instruit pentru a asigura paza la granița unei țări Si: (îrg) cordonaș. corectat(ă)

GRĂNICER, grăniceri, s. m. Soldat care face de pază la graniță. Ascultă un cîntec de dor care adie dinspre pichetul grănicerilor. SADOVEANU, P. S. 174. La 1764 se întocmise, spre paza granițelor despre imperiul turcesc, regimente de grăniceri. ODOBESCU, S. III 523. Tînărul nostru-mpărat... Mare oaste-a rădicat: Două sute grăniceri. TEODORESCU, P. P. 174.

GRĂNICER ~i m. Militar care are misiunea de a păzi și a apăra hotarele unui stat. /graniță + suf. ~ar

grănicer m. soldat dela graniță.

grănicér m. (d. graniță; bg. sîrb. graničar, mărginaș, locuitor de la graniță. Cp. cu prepelicar). Soldat care păzește granița. – Pin legea de la 1872, grăniceriĭ s’aŭ numit dorobanțĭ, cărora poporu le-a zis mult timp încă „grănicerĭ”. Astăzĭ eĭ formează un corp deosebit.

hrănicel sm vz grănicer

hrănicer sm vz grănicer

grănicer s. m., pl. grăniceri

grănicer s. m., pl. grăniceri

grănicer s. m., pl. grăniceri

GRĂNICER s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.

GRĂNICER s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.

GRĂNICÉR (< graniță) s. m. Militar instruit și specializat pentru pază la graniță. ◊ Trupe de grăniceri = trupe specializate și organizate pentru asigurarea granițelor terestre, fluviale și maritime ale unei țări.