14 definiții pentru grui (deal)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

grui1 sn [At: ȘINCAI, HR. II, 274/15 / Pl: ~uri și ~e / E: ns cf lat grunium] (Reg) 1 Deal mic Si: colină1, delușor; (pop) grumaz (10), movilă. 2 Vârf de deal. 3 Coastă de deal. 4 (Pan) Lemn din osia de dinainte a carului de care se prinde proțapul Si: pisc. 5 (Pan) Drug de lemn la sanie care leagă piscurile sau cârmacele celor două tălpi Si: (reg) bot, botniță, cruce, habot, obăd, obot. 6 Cârlig de care se țin legate bărcile în chei. corectată

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.

GRUI, gruiuri, s. n. (Regional) Pisc sau coastă de deal; deal (mic), colină, movilă. V. dîlmă. Păsăruică de pe grui, Om străin ca mine nu-i, Numa puiu cucului în mijlocu codrului. ȘEZ. XXII 73.

GRUI ~ie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de șes sau de podiș; movilă. 2) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă de deal; costișă; pantă; povârniș. [Pl. și gruiuri] /<lat. grunnium.

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.

gruiu n. 1. Tr. movilă: da ardă-l focul de gruiu, n’am picioare să mă suiu POP.; 2. piscul carului. [Macedo-rom. gruniu, etimologie necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

grui (deal) (reg.) s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie

grui s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GRUI s. v. colină, delușor, furcă, măgură, movilă, pisc.

grui s. v. COLINĂ. DELUȘOR. FURCĂ. MĂGURĂ. MOVILĂ. PISC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

grúi (grui), s. n.1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

grui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.

grúi1, gruiuri, (gruiman), s.n. – Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ♦ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008); La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușu Românesc. ♦ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie (19 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007): „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, cf. DER; Scriban, Nodex); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, cf. DER); et. nec. (DEX); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, cf. DER), ceh. grun (Meyer, cf. DER).

grúi, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).

Intrare: grui (deal)
grui2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grui
  • gruiul
  • gruiu‑
plural
  • gruiuri
  • gruiurile
genitiv-dativ singular
  • grui
  • gruiului
plural
  • gruiuri
  • gruiurilor
vocativ singular
plural
grui3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grui
  • gruiul
  • gruiu‑
plural
  • gruie
  • gruiele
genitiv-dativ singular
  • grui
  • gruiului
plural
  • gruie
  • gruielor
vocativ singular
plural
grui4 (pl. -i) substantiv neutru
substantiv neutru (N69)
Surse flexiune: DER
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grui
  • gruiul
  • gruiu‑
plural
  • grui
  • gruile
genitiv-dativ singular
  • grui
  • gruiului
plural
  • grui
  • gruilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

grui (deal) regional

etimologie: