GREBLA, greblez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge ceva cu grebla; a lucra, a nivela un teren cu grebla. – Din greblă.

grebla vt [At: MARIAN, Î. 16 / Pzi: ~lez / E: derivat de la greblă^[1]] 1 A lucra cu grebla. 2 A curăța un loc prin strângere cu grebla Si: (reg) a potoli, a netezi. corectat(ă)

GREBLA (-lez) vb. tr. 1 🚜 A trage, a potrivi, a netezi cu greblă: Cine dracu-a mai văzut... Cioara cu ciocul greblînd și baba de joc fugind (SAD.) ¶ 2 A strînge cu grebla ¶ 3 pr. anal. A-și trece degetele prin păr: uitîndu-se în tavan și greblîndu-și tîmplele (BR.-VN.).

GREBLA, greblez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge ceva cu grebla; a lucra, a nivela ceva cu grebla. – Din greblă.

GREBLA, greblez, vb. I. Tranz. A lucra (un teren) cu grebla; a face o lucrare cu grebla; a aduna, a strînge (fînul, paiele) cu grebla.

A GREBLA ~ez tranz. 1) (fin, paie, gunoaie etc.) A strânge cu grebla. 2) (pământul săpat sau arat) A nivela cu grebla. 3) depr. (părul) A descâlci și aranja cu pieptenele (sau cu degetele); a pieptăna. /Din greblă

GREBLĂ (pl. -le) sf. 🚜 Unealtă de agricultură și de grădinărie, cu dinte de fier sau de lemn, ca la un pieptene, cu o coadă lungă de lemn, cu ajutorul căreia se adună, tîrîndu-le la un loc, fînul, paiele, cocenii sau bulgării de pămînt (🖼 2462): o baba lungă, seacă, gheboasă, cu niște dinți lungi ca și colții de la ~ (RET.); ¶ 2 🚜 ~ mecanică, instrument de agricultură alcătuit din două roți prin care trece o osie din care pornesc dinți de greblă, lungi și încovoiați; e tras de cai și slujește la strîngerea fînului (🖼 2461) ¶ 3 💫 GREBLA = RARIȚA [bg. greblo].

grebléz v. tr. (d. greblă). Netezesc, curăț, sfărîm cu grebla.

grebla (a ~) (desp. gre-bla) vb., ind. prez. 1 sg. greblez, 3 greblează; conj. prez. 1 sg. să greblez, 3 să grebleze

grebla (a ~) (gre-bla) vb., ind. prez. 3 greblează

grebla vb. (sil. -bla), ind. prez. 1 sg. greblez, 3 sg. și pl. greblează; conj. prez. sg. și pl. grebleze