grádiște f. (vsl. gradište, întăritură, d. gradŭ, îngrăditură. V. gard. Cp. cu numele orașuluĭ Orheĭ, ung. Várhely, loc de oraș). Vechĭ. Locu unde a fost o cetate. Azĭ. Dun. Pópină. – Și grădíște, cum se numește locu Sarmizegethuseĭ.

pópină f., pl. e și ĭ (d. pop) Munt. Loc maĭ înalt neinundabil care apare ca o insulă în bălțile Dunăriĭ (se numește și gradiște). V. grind.

grádiște, gradiști, (grădiște), s.f. 1. Gard din lemn ce împrejmuiește prispa casei. 2. Grilaj: „Dar ușa era închisă cu gradiștea de fier pe dinăuntru” (Bilțiu, 1999: 279). 3. (bot.) Plantă erbacee aromatică; granat (Chrysanthemum parthenium). – Din sl. gradište „castru, fortăreață, cetate, tabără” (DER, DEX).

gradiște, gradiști, s.f. – 1. Gard din lemn ce împrejmuiește prispa casei (D. Pop, 1978). 2. Grilaj: „Dar ușa era închisă cu gradiștea de fier pe dinăuntru” (Bilțiu, 1999: 279; Sarasău). – Din sl. gradište „castru, fortăreață, cetate, tabără” (Scriban, Șăineanu, DER, DEX) < gradǔ „îngrăditură” (Scriban).

gradiște, -i, s.f. – 1. Gard din lemn ce împrejmuiește prispa casei (D. Pop 1978). 2. Grilaj: „Dar ușa era închisă cu gradiștea de fier pe dinăuntru” (Bilțiu 1999: 279; Sarasău). – Din sl. gradište „castru, fortăreață, cetate”.